Conceptul modelului BMW Seria 1 cu tracţiune faţă va fi expus, peste doar câteva luni, la viitoarea ediţie a Salonului auto de la Paris. Versiunea de serie urmează a fi trimisă în showroom-uri spre finele lui 2013.
BMW va face istorie la viitoarea ediţie a Salonului auto de la Paris.
La finele lunii septembrie, producătorul auto bavarez va etala primul său model cu tracţiune faţă, vesteşte ediţia online a revistei "Autocar".
Autoturismului, doar un concept - deocamdată -, va face parte din gama Seria 1. Cel mai probabil va fi "botezat" Seria 1 GT.
Versiunea de serie, care ar trebui să concureze cu Mercedes-Benz Clasa B, va ajunge în showroom-uri spre finele lui 2013.
Prototipul care va fi prezentat la Paris va avea sub capotă noul motor cu trei cilindri alimentat cu benzină de 1.5 litri.
Ceea ce pentru fanii cei mai infocaţi ai mărcii bavareze vine ca un sacrilegiu, pentru vasta majoritate a utilizatorilor de Seria 1 ar putea fi o informaţie dintre cele mai neinteresante.
"Independent Online" ne reaminteşte că, în urmă cu câţiva ani, un studiu comandat de BMW arăta că patru din cinci şoferi de Seria 1 habar nu aveau că maşinile lor sunt puse în mişcare prin intermediul roţilor posterioare.