GOOD DESIGNTM Award este cel mai vechi premiu de design şi este considerat una dintre cele mai renumite distincţii din domeniu. Înfiinţat la Chicago, în 1950, de arhitecţii Eero Saarinen, Ray şi Charles Eames şi curatorul MoMa, Edgar Kaufmann Jr., premiul este acordat de Chicago Athenaeum: Muzeul de Arhitectură şi Design în cooperare cu Centrul European pentru Arhitectură, Designul Artei şi Studii Urbane.
Trofeele au fost obţinute de BMW Seria 3 Gran Turismo, MINI Paceman, BMW R 1200 GS, BMW Pininfarina Gran Lusso Coupé, precum şi de filmul "The BMW Concept Ninety Story".
În cadrul GOOD DESIGNTM Awards 2013, BMW Group Design a obţinut cinci distincții importante. În categoria "Transportation 2013", BMW Seria 3 Gran Turismo, MINI Paceman, BMW Pininfarina Gran Lusso Coupé şi BMW R 1200 GS au obţinut prestigiosul premiu. La categoria "Graphics/Identity/Packaging 2013", distincţia a fost acordată filmului "The BMW Concept Ninety Story".
Cu patru premii la categoria "Transportation", BMW Group este cel mai de succes producător de automobile din acest an. În același timp, BMW Group Designworks a primit 8 premii pentru design de produs. Acesta includ BMW i Wallbox, sistemul de încărcare pentru modelele BMW i, dar și o serie de produse care nu sunt incluse în portofoliu BMW Group, așa cum sunt ASRock M8 mini gaming PC, Mercury Marine Electronic Remote Control sau Premec Chalk Pen.
De mai bine de 60 de ani, acest premiu deosebit a fost acordat designerilor şi constructorilor ca recunoaştere a produselor, conceptelor şi ideilor inovatoare şi vizionare, care merg dincolo de limitele normale ale designului de produs. În 2013, Chicago Athenaeum a primit numeroase înscrieri de la companii de top din 48 de ţări. Per total, juriul a selecţionat peste 700 de produse de înaltă calitate dintr-o varietate de categorii. Toate acestea au fost convingătoare ca formă, funcţie şi estetică; câştigătorii vor fi publicaţi în anuarul 2013/2014 GOOD DESIGN.
Confortul excepţional pe distanţe lungi într-o atmosferă unică de "lounge" reprezintă principala caracteristică a modelului BMW Seria 3 Gran Turismo, care combină genele dinamice şi sportive ale unui Sedan cu funcţionalitatea şi versatilitatea unui BMW Seria 3 Touring. Personalitatea independentă a exteriorului se distinge prin uşile cu geamuri fără ramă, linia acoperişului în stil coupé, uşor în coborâre spre spate, şi hayonul larg, cu deschidere/închidere electrică automată.