BMW a fost liderul clasei premium şi în 2011

BMW a întrecut la mare luptă Audi, un concurent în creştere de formă, care, la rândul său, a izbutit să depăşească, în premieră, Mercedes-Benz.

Rezultatele înregistrate anul trecut de producătorii de autoturisme premium au confirmat o dată în plus – dacă mai era nevoie – că această piaţă, în continuă creştere, chiar şi pe timp de criză, se împarte foarte evident în două: nemţii şi restul lumii. Pentru exactitate, divizarea ar trebui făcută la trei: două părţi maşinile germane, o parte toate celelalte.

În ceea ce le priveşte, autoturismele teutone de lux afişează, în covârşitoarea lor majoritate, una dintre cele trei sigle cunoscute în toate colţurile lumii: Audi, BMW şi Mercedes-Benz.

Rocada mică

Dacă BMW a rămas, pentru al şaselea an la rând, liderul acestui segment pretenţios – izbândă care nu mai miră, probabil, pe prea mulţi – ordinea în care s-au clasat urmăritorii producătorului din Munchen propune o noutate absolută. Audi a depăşit, pentru prima oară în istoria sa centenară, Mercedes-Benz!

BMW a vândut, anul trecut, un număr-record de autoturisme la nivel mondial: 1,38 de milioane, în creştere cu 12,8% comparativ cu 2010. Audi, care a venit puternic din urmă – îmbunătăţindu-şi rezultatul anterior cu 19 procente – a ratat coroniţa pentru "numai" 80.000 de maşini.

Producătorul din Ingolstadt deţinut de grupul Volkswagen poate privi însă cu satisfacţie partea plină a paharului: Mercedes-Benz, marcă a concernului Daimler, a negociat cu mai puţină dibăcie 2011, dovadă creşterea de numai 8%, care s-a tradus într-un total de 1,26 de milioane de autoturisme comercializate la nivel mondial.

Liderii, pe zone

Deşi s-a impus pe două dintre cele trei mari pieţe ale lumii – China şi Europa (în ordinea importanţei) – Audi a clacat în Statele Unite ale Amercii, acolo unde a fost întrecut inclusiv de Buick şi de Acura (brandul de lux deţinut de Honda)!

Pe de altă parte BMW a reuşit să curme supremaţia Lexux peste Ocean. Producătorul din portofoliul Toyota fusese timp de 11 ani cel mai bine vândut brand premium în SUA.

Restul lumii

Volvo, marca suedeză intrată în posesia grupului auto chinez Geely a cărei apartenenţă la segmentul premium a rămas subiect de dezbatere în destule cercuri, s-a clasat pe poziţia a patra în clasamentul vânzărilor din 2011. La mare distanţă de triada germană, dar, totuşi, înaintea Lexus şi Infiniti, care au urmato, în această ordine, Volvo a livrat 450.000 de maşini, cu peste 20 de procente mai mult decât în cele 12 luni anterioare. Cu 285.000 de unităţi comercializate, Mini a încheiat cel mai fructuos an din istoria sa.

Analiştii pieţei auto prognozează, pentru acest an, creşterea segmentului premium până la un nivel-record de şapte milioane de unităţi. 66% dintre cei care şi-au achiziţionat o maşină aparţinând acestui segments-au orientat către modelele celor trei mărci germane