Banca Comercială Română (BCR), divizia din România a grupului bancar austriac Erste Group, a decis să anuleze procedurile de vânzare a unui pachet de credite neperformante în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro, au declarat joi pentru Bloomberg două surse din apropierea discuţiilor.
Potrivit surselor, fondurile de investiţii Blackstone Group LP şi Lone Star Funds au fost singurii ofertanţi rămaşi în cursa pentru portofoliul de credite neperformante al BCR, denumit Project Neptune, care include atât credite către companii cât şi credite imobiliare, informează AGERPRES. Una dintre surse a precizat că ofertele primite au fost prea mici.
Nici BCR şi nici Lone Star sau Blackstone nu au dorit să facă comentarii. În luna august a acestui an, directorul de risc de la Erste, Andreas Gottschling, a declarat că grupul bancar austriac va lua în considerare doar oferte cu o reducere 'foarte modestă' faţă de valoarea contabilă a creditelor neperformante atunci când le va scoate la vânzare.
În 2014, BCR a vândut credite neperformante în valoare de 2 miliarde de lei, obţinând astfel o reducere totală a volumului de credite neperformante cu 24% faţă de anul 2013. Rata creditelor neperformante a scăzut la 25,7%, rata de acoperire a creditelor neperformante crescând la 75,8%.