"Blonda" lui Oprescu şi o licitaţie măsluită

Pentru o miză de 198 de milioane de lei, subalterna lui Oprescu a modificat regulile unei licitaţii. Fapta este contestată de firmele participante.

Experţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor verifică nu mai puţin de şase plângeri depuse în urma organizării unei licitaţii de către Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB). Mai mult, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) susţine că licitaţia trebuie anulată, pentru că Administraţia a încercat să modifice regulile în timpul jocului. Miza: un contract în valoare de 198 de milioane de lei, fără TVA, privind lucrări de proiectare, execuţie şi administrare a semnalizării rutiere orizontală şi verticală.

Cele trei societăţi care s-au prezentat la licitaţie - Dumava, Anduna şi Plastidrum - au ofertat 197 de milioane lei, 148 de milioane de lei şi, respectiv, 97 de milioane de lei.

A cerut mostre de marcaj cu 7 zile înainte

Potrivit plângerilor formulate de cele trei societăţi participante, ASB a modificat regulile cu doar şapte zile înainte de licitaţie, se specifică în contestaţia făcută de firme, prin care acesteaau cerut anularea licitaţiei.

Situaţia este confirmată şi de către Administraţia Străzilor, instituţie aflată în subordinea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi condusă de Alina Roman, numită şi "blonda de la străzi".

"Lucrarea nu a fost atribuită. În prezent, există trei plângeri depuse la Curtea de Apel şi şase contestaţii la CNSC, care urmează a fi soluţionate", au explicat reprezentanţii Administraţiei într-un răspuns pentru "Evenimentul zilei".

Surse din cadrul CNSC au explicat, însă, că în cazul acestei licitaţii au fost aduse modificări la documentaţia de atribuire prin clarificările postate pe site-ul public de licitaţii, lucru interzis de legea achiziţiilor publice. "Am avut o întâlnire cu reprezentanţii ANRMAP, în care chiar am discutat cazul acesta. S-au adus modificări la documentaţie, lucru interzis de lege", au explicat sursele citate. În Capitală există o inflaţie de indicatoare rutiere. Acestea au fost montate în ultimii trei ani. Deşi poliţiştii de la Rutieră au spus în repetate rânduri că s-au pus prea multe indicatoare, Primăria Capitalei continuă să atribuie contracte.

Cele mai multe indicatoare semnalizează "oprirea interzisă", staţionarea sau parcarea. În schimb, locurile unde ai putea opri sau parca legal sunt foartepuţine. Montarea indicatoarelor rutiere şi semnalizarea orizontală pe străzile administrate de municipalitate au costat 99,36 milioane de lei, potrivit contractelor semnate de Primăria Capitalei în primăvara anului 2008. În ultimii ani, Primăria Capitalei a cheltuit 99, 36 de milioane de lei pentru indicatoarele rutiere. Poliţiştii spun că sunt prea multe. CITIȚI ȘI:

  • Licitaţii cu iz penal la Primăria Capitalei