Numarul blogurilor in continua crestere. Cum poti sa iti creezi un blog de succes?

Tot mai multe persoane decid sa isi lanseze un blog personal, indiferent daca au sau nu abilitati media. Blogul poate fi mai mult sau mai putin personal, de obicei abordand anumite tematici de interes unor segmente de public. Evident, subiectele abordate pe un blog sunt in mare masura legate de pasiunile autorului sau autorilor (caci exista si bloguri colective).

Printre persoanele care au bloguri de succes se numara oameni care pornesc de la zero (fara un public in social media), dar si oameni deja populari, vedete care s-au consacrat la TV, jurnalisti cunoscuti si alti oameni care vin deja cu un public pe care il directioneaza spre blogul lor. In ambele situatii, modul de constructie a subiectelor, calitatea continutului si modul de promovare fac diferenta intre un blog oarecare, vizitat de foarte putine persoane, si un blog de succes, care are foarte multi urmatori.

 

Numarul blogurilor este in continua crestere. Potrivit unor date publice, in 2015 existau peste 25.000 de bloguri active in Romania, iar in prezent se estimeaza peste 100.000 de bloguri romanesti, chiar daca nu toate au o activitate puternica. Exista de fapt un nucleu de cateva zeci de bloguri de mare succes (al caror trafic rivalizeaza cu cel al ziarelor online si offline), apoi o alta categorie de cateva sute de bloguri ce sunt vizitate frecvent si care conteaza pentru utilizatori in mod special. In total, putem vorbi de aproximativ 3000 de bloguri active, care posteaza saptamanal informatii noi.

 

Blogurile sunt atent monitorizate de companii, care stiu ca aici gasesc adesea informatii postate de clienti si potentiali clienti ai produselor si serviciilor pe care le vand. De asemenea, influencerii (acei bloggeri care au un trafic important si care sunt considerati formatori de opinie) primesc adesea alocate bugete de marketing si publicitate din partea companiilor. Social media inseamna astazi retele sociale, bloguri si vloguri. Pentru a construi insa o identitate puternica online si pentru a avea perspective de a castiga bani, cel mai simplu si potrivit este sa iti faci (si) un blog.

 

Sa lansezi un blog este usor si foarte ieftin. Ai nevoie de o idee, un brand, un domeniu, un pachet de gazduire web performant la o firma de hosting de incredere si, cu putina optimizare, poti porni la drum in mediul online. Ideal este sa legi acest blog de un cont de Facebook, dar si de YouTube, Instagram si de alte oportunitati gratuite. Te poti baza astfel pe articole care vor fi promovate gratuit chiar de publicul tau, prin distribuirea prin diverse metode, dar mai ales pe retelele de socializare.

 

Social media conteaza astazi foarte mult in toate domeniile, de la social si comercial pana la mediul politic. Un brand de succes in social media nu se poate contura insa de azi pe maine, ai nevoie de timp si de multa determinare. Cel mai mult conteaza continutul, dar si modul in care relationezi cu publicul tau. Trebuie sa stii sa "vinzi" informatiile, sa le impachetezi astfel incat sa fie atractive. Desigur, un blog de succes pe o anumita nisa poate sa aiba un public mai restrans decat cele pe o nisa mai larga, insa important este sa poti sa fii printre cei mai buni pe segmentul pe care activezi. Printre cele mai populare bloguri romanesti sunt cele de actualitate / politica, IT&C, domeniul culinar, turism si calatorii.