Trei zile și două nopți pline. O muncă titanică, la care au participat peste 200 de angajați ai ADP Sector 4 și ai operatorului de salubritate. În doar 72 de ore peste 4.500 de scări de bloc și spațiile verzi din jurul acestora au fost igienizate.
A fost ridicată starea de urgență, instituită la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 și a intrat în vigoare starea de alertă.
Practic, oamenii nu mai sunt obligați să treacă un motiv anume în declarația pe propria răspundere atunci când ies din casă și pot merge în vizită la prieteni sau la cumpărături fără a avea un program orar de respectat în special persoanele trecute de 65 de ani.
Curățenia și după ridicarea stării de urgență
Cu toate acestea, pentru că în aceste momente nu e tocmai oportun să ne lăsăm pe tânjeală, Primăria Sectorului 4 a hotărât să continue acțiunile de dezinfecție și după ridicare stării de urgență.
Astfel că, autoritatea locală a demarat una dintre cele mai mari acțiuni la nivel de Capitală, după ce a spălat și dezinfectat toate străzile și bulevardele din zona de sud a Bucureștiului.
Toate cele peste 4.500 de scări de bloc din sector și spațiile verzi adiacente acestora au fost igienizate în doar 72 de ore.
”Pe fondul măsurilor de relaxare luate de autorități este normal ca alături de distanțarea socială și de intensificarea normelor de igienă și noi să venim în sprijinul acestei lupte, menite să aducă această curbă evolutivă a pandemiei pe o linie descendentă. Ca atare, dezinfecția incintelor capătă un rol foarte important, mai ales a celor care sunt extrem de folosite mai ales a celor care sunt extrem de folosite, precum scările de bloc pe care le-am dezinfectat în doar trei zile”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.
La această amplă acțiune au participat peste 200 de angajați ai ADP Sector 4 și ai operatorului de salubritate, echipați cu salopete speciale, măști, ochelari și mănuși.
Oamenii din linia întâi care au igienizat scările de bloc și spațiile verzi din jurul acestora au fost ”înarmați” cu 80 de atomizoare și alte echipamente specifice acestei operațiuni.
Astfel de acțiuni au avut loc în mod frecvent în sectorul 4, pe toată perioada stării de urgență, instituită de autorități la nivel național.
În ultimele 60 de zile, aproape 400 de angajați ai ADP Sector 4 și ai operatorului de salubritate, formând o unitate specială, au intervenit cu peste 100 de mașini, atomizoare și alte echipamente specifice, pentru a spăla și dezinfecta aproximativ 250 de hectare de domeniul public de pe raza sectorului.
Bulevardele, trotuarele, aleile dintre blocuri, scările de bloc, spațiile de joacă și locurile de relaxare, toate au fost spălate și igienizate, ca măsură de prevenire și combatere a răspândirii infectării cu noul tip de coronavirus, COVID-19.