Blaga despre jocul lui DD: Cred că va pierde

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a susţinut că "jocul" pe care Dan Diaconescu îl face cu privatizarea Oltchim a fost de a câştiga procente în plus în sondaje, dar crede că patronul OTV va pierde.

Întrebat, înainte de şedinţa BPN al PDL, dacă Dan Diaconescu are un câştig electoral din ceea ce se întâmplă la Oltchim, preşedintele PDL a spus că el crede că acesta a fost "jocul" lui Dan Diaconescu, dar crede că va pierde.

Cât despre controalele de la Oltchim, Blaga a spus "că justiţia trebuie să facă lumină dacă crede că sunt lucruri care nu au fost în regulă". "Nu văd ce este rău că ei verifică ce a fost acolo. Chiar şi Corpul de control al premierului, nu am nicio reţinere, nu are decât să-şi facă datoria. Problema e că ne jucăm cu soarta a mii şi mii de familii de acolo. Nu mă pronunţ mai departe. O să vedem cum vor evolua lucrurile în următoarele câteva zile, dar nu e bine ce e la Oltchim", a mai spus Blaga.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Dan Diaconescu a ajuns, astăzi, la ora 10:05, la sediul Ministerului Economiei, pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare al combinatului Oltchim, dar nu a şi făcut-o. "Sunt aproape 100 de inadvertenţe în contracte. Lipsesc anexe, date, certificate.  Nu ştim ce documente s-au luat din seifurile Oltchim şi ce s-a pus la loc. Este o batjocură de contract", a declarat Dan Diaconescu la ieşirea de la Ministerul Economiei.