Când vine vorba despre motociclete prima imagine care îţi vine în minte este aceea a unor tineri însoţiţi de femei frumoase pe nişte motoare corrmate. Şi totuşi, realitatea o demonstrează, că motoclicletele pot fi doar un mijloc de transport pe care nişte inşi munciţi îşi care oaia, gâştele sau ce se mai nimereşte.
Şi poate pentru că nu-i dă mâna să facă mai multe drumuri, burduşeşte motorul ca să încapă tot, chiar dacă uneori asta înseamnă o mulţime de alţi oameni.
Alţii însă îşi fac din motor adevărate opere de artă, în care investesc o mulţime de bani, doar ca să îl personalizeze pe gustul lor şi să facă impresie. Uneori asta înseamnă că fata frumoasă poate fi chiar motocicleta pe care o călăreşte sau un motor condus prin spate.
Felul în care aleg oamenii să îşi folosească acest vechicul este de multe ori amuzant, iar imaginile trăsnite cu motocicliştii şi motoarele lor fac înconjurul lumii