Moneda virtuală Bitcoin s-a apreciat puternic luni, în urma informaţiei că aceasta va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din Statele Unite, scrie Mediafax.
Compania Coinbase din San Francisco oferă deja servicii de stocare pentru utilizatorii de bitcoin şi urma să inaugureze o nouă platformă de trazacţionare, numită Lunar, care va deţine acordul autorităţilor de reglementare în jumătate din statele americane, între care şi California.
Compania a atras fonduri suplimentare de 106 milioane de dolari, banii venind din finaţări. Între susţinătorii Coinbase se află New York Stock Exchange şi banca spaniolă BBVA, alături de compania de servicii financiare USAA, divizia de investiţii a operatorului japonez de telecomunicaţii NTT DoCoMo şi fostul director general al Citigroup, Vikram Pandit.
Sursa: MEDIAFAX