Polițiștii din celebrul serial de presă ”Nemernicii cu epoleți”, care a apărut în Evenimentul Zilei, la finalul anului 2014 și începutul anului 2015, au fost condamnați de Tribunalul Maramureș.
Cei trei polițiști care au condus Poliția Bistrița Năsăud, după cum au vrut, au fost arestați la finalul anului 2014. Cei trei sunt fostul inspector șef al IPJ Bistrița, comisarul șef Ovidiu Mureșan (foto), șeful Poliției Rutiere Bistrița Năsăud, comisarul Roberto Hasnaș și inspectorul principal Leon Cloșcă, șeful Poliției Năsăud.
După patru ani de procese, Mureșan a fost condamnat la doi ani și opt luni, cu suspendare, în timp ce ofițerii Hasnaș și Cloșcă au primit câte trei ani de închisoare, cu suspendare. În plus fiecare dintre cei trei, trebuie să achite daune în valore de 10.000 de lei, în favoarea Statului Român.
Raportat la probele de la dosar, condamnările ar putea fi privite ca ”lejere”. Cei trei au fost acuzați că au distrus destine de polițiști cum este cel al agentei Gabriela Gaia, le-au cerut subordonaților să treacă cu vederea comiterea de infracțiuni sau contravenții rutiere, comise de anumite persoane cu funcții din județ, sau au dispus mutarea locului în care a avut loc un accident rutier, soldat cu moartea unei victime, pentru a da bine la bilanț. Comisarii Mureșan și Hasnaș sunt în prezent în pensie, și poate, se distrează bine de tot, de acest scandal.
„O trimit singură să-și rupă capul, șefu’”
În dosar există mai multe discuții ambientale înregistrate în biroul șefului IPJ Bistrița, Ovidiu Mureșan (foto), având ca temă: agenta Gabriela Gaie. Într-o discuție din data de 18 august 2014, comisarul îi dă ordine subordonatului său, Roberto Hasnaș: „Păi, fă-o să se sinucidă …”. Replica lui Hasnaș a fost una pe măsură. „Păi nu-i fac toată ziua, tot o omor, am trimis-o singură … o bag de noapte, o bag cu unu’, o bag cu altul, să fie gelos bărbatu-so … ce să mai fac, să pun pe unu să o f…, să o filmeze?” Mureșan: „Îi pita și cuțitu’ la tine în mână, taie-i … găsește soluții …”. Într-o altă discuție, din data de 1 septembrie 2014, comisarul șef Hasnăș (foto) îi spune lui Mureșan: „Știu, șefu’, de aceea i-am zis eu, ieri: «Tu c…ă ce ești. Tu, mă, din cauza ta nu stau eu liniștit lângă nănași la nuntă, tăt ies afar’, mi-ai f… nunta …». Am zis: «Am eu grijă de tine» … Era stresată, plângea acolo la calculator … da’ am eu grijă de ea, o bag în teroare din aia, deci tăt să plângă tătă ziua, tătă ziua numa’ plânge … nesimțită ordinară și c…”.
Au mușamalizat accidentul unei fetițe de opt ani
Un alt caz mușamalizat, și care apare în acest dosar penal este cel al unei fetițe de opt ani, care a fost accidentată de șeful de post din Dumitra, județul Bistrița Năsăud. Acesta conducea băut și a reușit cu ajutorul altor polițiști să mulamalizeze totul. La momentul respectiv, polițiștii au scris că fetița s-a lovit după ce a căzut de pe gard, ea fiind în stare critică din spital. „Șeful inspectoratului a zis să așteptăm rezultatul de la Spitalul Județean și să nu mai facem atâtea verificări față de polițiști”, a declarat comisarul Isopescu, la anchetă. Același comisar a fost trimis în localitatea unde a avut loc accidentul comis de șeful de post și nu a raportat nimic. Isopescu s-a trezit abia după ce polițiștii au fost arestați.