“Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia.” - Art. 29 din Constituţia României
Vrem o țară ca afară, dar nu punem mâna pe carte. Nici măcar nu ne informăm, dar ne dăm rotunzi că am descoperit apa caldă și mersul pe jos. Sau avem o agendă ascunsă...
În Belgia construcţia şi repararea lăcaşurilor de cult este finanţată de stat. (în plus salarizarea clerului se face integral de către stat).
În Germania autorităţile locale pot acoperi cheltuieli de construcţie a bisericilor şi contribuie la restaurarea bisericilor monumente istorice.
În Danemarca statul sprijină financiar repararea bisericilor monumente istorice, întreţinerea monumentelor şi a mormintelor.
În Franța – rețineți vă rog, o țară profund laică - statul sau autorităţile locale asigură întreţinerea lăcaşurilor de cult catolice (restaurarea şi consolidarea acestora, precum şi cheltuielile de funcţionare) construite înainte de 1905 şi confiscate prin Legea de separare a Bisericii de stat. Asociaţiile subordonate Bisericii Romano-Catolice pot beneficia de fonduri publice. Statul poate garanta împrumuturile contractate de asociaţiile de cult/diecezane pentru construirea de noi biserici. Statul poate pune la dispoziţia asociaţiilor de cult clădiri cu destinaţie de cult în schimbul unei chirii simbolice.
Asta ca să dau doar cîteva exemple. Soluţiile adoptate de statele europene sunt diverse: finanțarea cultelor se face fie pe baza unui impozit bisericesc, administrat de obicei de stat și reţinut obligatoriu din impozitul pe venit (Germania, Italia, Spania), fie direct de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (Belgia, Cehia, Slovacia, Grecia, România). Oricum – conform și unui studiu excelent studiu al Secretariatului de stat pentru Culte „Statul și cultele religioase”, ediția a II-a revizuită și adăugită București 2018 - „în cea mai mare parte a statelor europene funcționează o formă sau alta de finanţare a lăcașurilor de cult (finanţarea de construcţii, întreţinere sau reparaţii). Finanțarea se face de către autoritățile centrale sau locale și poate fi globală sau limitată la o anumită categorie de lăcașuri de cult (monumente istorice sau lăcașuri de cult aflate în proprietate publică)”.
De câteva zile mai mulți jurnaliști sapă în curtea Bisericii. Caută cadavre, orice neregulă... Nu-i pot acuza proletar că sunt vânduți Diavolului, forțelor anti-creștine. Mai ales că am lucrat cu vreo doi-trei dintre ei. Dar de prostie și rea-voință pot să-i acuz. Puteau afla cele de mai sus în câteva minute.
N-au făcut-o sau dacă ai făcut-o, demersul lor este unul ticălos. Sau sunt convinși de o marotă gazetărească Aceea că materialele anti-clericale se vând. Se citesc. Și se cer pe piață. După cum își instiga o domniță subalternii – corespondenți: „Căutați scandaluri cu popi!”.
Statul e obligat să ajute Cultele.! Că la noi biocrația a produs o hidră, nu-i de mirare.
Poate Biserica ar trebui să fie nemulțumită că alții se înfruptă din banii alocați ei! Nu ea a creat acest mecanism! Oricum repetare obsedantă de „bani publici”, pentru a crea senzația că Biserica nu este o instituție publică, ci un ONG sau ceva separat de stat, de Neam, de Națiune mă face să cred că totul face parte dintr-un mare joc.
Au rămas puține instituții în picioare în România: Biserica, Armata, etc. Acum e rândul Bisericii să fie luată la trântă, la flegmat ironic....
Se spune că părintele Cleopa stătea și privea uimit cum o antreprinză de construcții restaura o biserică în timpul lui Ceaușescu. După un timp un ucenic a îndrăznit să-l întrebe: „Ce faci Ava? Ce să fac frate! Mă uit cum Dumnezeu l-a pus pe dracu’ să construiască biserici!”
Uite așa, pic cu pic vom avea și Catedrala!