Echipa de fotbal Dinamo are un nume greu pe banca tehnică: Alessandro Birindelli, "secundul" lui Dario Bonetti.
Dintre cei 37 de ani ai săi, Birindelli a petrecut 11 (perioada 1997-2008) la Juventus Torino, unde a schimbat pase cu fotbalişti precum Zidane sau Del Piero. Titluri, cupe, finale de Liga Campionilor (2), toate sunt în CVul lui Birindelli, cel care este "spionul" lui Bonetti. Adică este cel care ia notiţe despre adversar chiar şi în timpul meciurilor, iar înaintea partidelor conduce şedinţa tehnică. Birindelli, ca şi ceilalţi italieni de la echipă, locuieşte într-un hotel din cartierul Vitan, dar spune că nu-l deprimă Bucureştiul. EVZ: Dacă ţi-aş fi spus cuvântul România înainte să vii aici, ce mi-ai fi zis? Alessandro Birindelli: Cunoşteam deja români care munceau cinstit în Italia. Ştiu unde baţi, la problemele unora cu legea, la ţigani... Dar nu este totul chiar aşa de negru. Oameni răi găseşti la toate popoarele. Şocat de circul patronilor din Liga I Ce zici de traficul şi de câinii vagabonzi din Bucureşti?N-am prins trafic prea mare, poate şi pentru că a fost Paştele, iar oraşul - mai liber. Toate marile oraşe sunt aglomerate. Cum crezi că este acum la Londra, la Milano sau la Torino? Din Bucureşti n-am apucat să văd prea multe. Sunt abia de 10 zile aici, nici prin centru n-am fost. O singură ieşire am avut, când am mers să văd un meci al Rapidului. În rest, hotel-stadion- hotel. E adevărat că ai vrut să vii să joci pentru Dinamo în 2009? Da, m-a chemat tot Dario. Dar am preferat, până la urmă, să merg acasă, la Pisa. Când ai semnat contractul, se glumea că ai putea juca lejer la Dinamo, la ce fundaşi există acum în Ştefan cel Mare...(Râde). Nu se pune problema. M-am lăsat, am despărţit apele. Am luat-o pe drumul antrenoratului. Ai venit aici pentru bani? Când e vorba de carieră, nu mai fac lucruri pentru bani. Când faci o alegere, o faci fiindcă e vorba de pasiune. Eu sunt pasionat de fotbal. Că e Dinamo, că e liga a treia într- o altă ţară, că e Juventus, că e Barcelona... Important e să lucrezi, să-ţi faci un nume. Care sunt obiectivele tale la Dinamo?Ştiu doar că am venit să câştig titlul. Dacă echipa va face exact ce transmitem noi, antrenorii, sunt şanse mari să reuşească acest obiectiv. Iar dacă treaba va merge bine, vom continua proiectul la Dinamo şi din vară. Cu care echipă din Italia ai compara-o pe Dinamo?Dinamo, Cluj, Steaua şi Rapid sunt în România ceea ce sunt Inter, Milan, Juventus şi Roma în Italia. Am văzut lucruri interesante, echipe bine aşezate tactic în teren. Este şi rodul antrenorilor veniţi de-afară. Nivelul de aici este însă mai scăzut decât în Serie A. Dinamo ar fi o echipă de Serie B în Italia, dar una care s-ar bate la promovare. Care e cel mai talentat jucător care există acum la Dinamo?Alexe are cele mai multe calităţi. Seamănă cu Vucinici, de la Juventus, la cum aleargă, cum conduce mingea.... Ce reacţie ai când vezi patronii din Liga I certându-se la televizor?Am rămas şocat! Aici poţi să jigneşti fără să ţi se întâmple nimic! Şi în Italia sunt scandaluri, dar nu se spun chiar aşa, în gura mare, la televizor. Aici, totul e la vedere. Noi nu citim presa, nu ne uităm la televizor. Care este cel mare mare fotbalist alături de care ai evoluat?Zidane. Avea o viziune a jocului pe care alţii n-o aveau. Era rapid, gândea mai iute decât toţi, uneori chiar şi decât colegii de echipă! Noi spuneam despre el că are patru ochi: doi în faţă şi doi în spate! Vedea totul pe teren. Şi Del Piero este fantastic, chiar dacă este mai introvertit de felul lui în afara terenului. În vestiar însă, are mereu câte o glumă de spus. 196 de meciuri a jucat Birindelli la Juventus în perioada 1997-2008 "În timpul liber, mă ocup cu scheme tactice. Îmi plac. Dar o să-mi ocupe timpul şi familia. În curând vor veni la Bucureşti soţia şi cei doi copii ai noştri." ALESSANDRO BIRINDELLI, "secund" la Dinamo Despre corupţie şi dopaj Juventus a fost în mijlocul celebrului scandal de corupţie "Calciopoli", în 2006. "Acela a fost cel mai mare regret al carierei mele. Nu se compară nici cu momentele în care am pierdut finala Ligii Campionilor", susţine Birindelli, care a evoluat cu Juve şi în Serie B. Zice că nu ştia nimic despre arbitrajele care suflau în pânzele "Bătrânei Doamne". "Ştii cum e treaba asta cu arbitrii? Când câştigă Inter, se spune că o face cu arbitrii. Când câştiga Juventus, la fel. La fel şi cu Milan. Dar dacă pui greşelile comise împotriva ta cu cele comise în favoarea ta, la final de sezon ieşi pe 0". De asemenea, torinezii au fost acuzaţi că se dopează. "Sunt acuze nefondate. Juve avea forţă. Şi fizică, dar şi psihică. Noi lucram mai mult decât alţii, ăsta era secretul, iar ceilalţi erau invidioşi şi neputincioşi!".