Bio și sustenabilitate în agricultura românească. Alin Dobre, fermierul care aduce gustul autentic românesc în hypermarket-urile Carrefour

Alin Dobre, fermier. Sursa foto: Arhiva personală

Carrefour România a sărbătorit Ziua Gustului Local alături de producători români și clienți, marcând al doilea capitol al programului Act For Food în România, prin care compania se asigură că toți clienții au la dispoziție cele mai bune produse alimentare la prețuri accesibile.

Cu ocazia reafirmării angajamentului pentru obiceiuri alimentare mai sănătoase, Carrefour a adus producătorii români de fructe, legume și pește, față în față cu clienții și le-a oferit acestora din urmă șansa de a afla direct de la sursă despre practicile agricole pe care aceștia le respectă cu strictețe. La eveniment au fost prezenți 16 producători locali de la 7 Cooperative parte din programul Grădina Noastră, din Programul Creștem România Bio și Filiera Calității.

Programul „Creștem România Bio” și povestea fermierului Alin Dobre

Printre cei prezenți la evenimentul organizat de către Carrefour a fost și Alin Dobre, unul dintre fermierii care au beneficiat de programul „Creștem România Bio” coordonat de către Carrefour România. Alin Dobre mi-a povestit despre cum a început povestea business-ul său, prin ce provocări a trecut în ultimii ani, dar și motivul pentru care a ales să cultive dovlecei.

Diverse soiuri de dovleci, sursa foto: Arhiva personală

„Am început în anul 2017, fiind beneficiarul submăsurii 6.1-Instalarea tânărului fermier, practic de acolo a început business-ul. Era la un nivel mic, livram dovlecei către depozitele din zonă și tot căutam soluții ca să cresc, să duc afacerea la un al nivel. Am văzut o oportunitate în ceea ce înseamnă legumicultura ecologică. În anul 2020, am aplicat la programul „Creștem România Bio”, coordonat de Carrefour România, și de acolo a plecat povestea. În 2021, am semnat un contract ferm cu ei”, mi-a explicat Alin Dobre.

În ceea ce privește relația sa cu un retailer atât de mare precum este Carrefour, Alin Dobre a precizat: „Eu la Carrefour am întâlnit o echipă de profesioniști. Am plecat pe un drum abrupt, nu știam mai nimic din ceea ce înseamnă să lucrezi cu un lanț atât de mare de hypermarket-uri. Însă, am primit consiliere în cum și ce calitate trebuie să aibă produsele, cum să ambalezi, cum să facturezi, cum să lansezi comenzile. Având sprijinul lor, totul a fost mai ușor.”

Cum a transformat Alin Dobre dovlecelul într-o afacere de succes

Ca în orice afacere, există numeroase provocări, însă trebuie să știi cum le poți gestiona eficient. Și în cazul lui Alin Dobre, provocările nu au întârziat să apară, însă, mi-a povestit cum a reușit să le depășească cu succes. „În agricultura ecologică, practic ești mult mai controlat, din toate punctele de vedere. Nu poți să folosești absolut niciun fel de îngrășământ chimic. Intervenim doar în cazul de forță majoră, strict cu produse certificate ecologic. Ca și probleme, culturile sunt mult mai expuse la dăunători și boli. Atunci, nefolosind nimic chimic, producția este mai scăzută. Dar, la final, avem un produs 100% sănătos, analizele spun acest lucru, și gustul este foarte bun.”

Alin Dobre a ales să cultive diverse soiuri de dovleac, astfel, mi-a împărtășit de unde a pornit această idee. „Eu provin dintr-o familie care se ocupă cu solarii, bunicii au făcut legumicultură. În 2017, când am accesat fonduri europene, o cultură mai ușoară care se preta la câmp era dovlecelul. Dovlecelul este mai ușor de făcut. În primul an am cultivat dovlecel, apoi am prins gustul legumiculturii.”

Întreg procesul este unul destul de complex, fiind necesare câteva luni bune pentru a putea obține un produse final. „Noi începem sezonul undeva în luna februarie, când începem să pregătim terenurile. După care, plecăm de la sămânță până la produsul final pe care îl găsim în Carrefour”, a precizat Alin Dobre.

Dovlecei BIO, Sursa foto: Arhiva personală

Perspectivele românilor față de produsele Bio

Alin Dobre mi-a povestit și o parte din planurile pe care le are pentru anul viitor. „Pentru anul viitor, încercăm să găsim o variantă să producem ceva și în sezonul rece. Împreună cu cei de la Carrefour am discutat de pătrunjel, mărar și salată verde. O să începem pe o suprafață mică, ca să putem să vedem cum putem gestiona. După care ne vom extinde pe măsură ce lucrurile merg cum trebuie.”

Alin Dobre, fermier. Sursa foto: Arhiva personală

În ceea ce privește reticență românilor față de produsele Bio, Alin Dobre a menționat: „Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt în creștere. De multe ori, oamenii sunt puțin reticenți la ceea ce înseamnă Bio. Au concepția că de fapt nu e Bio. Dar eu vă garantez că produsele noastre și, în special, cam tot ce ajunge pe rafturile Carrefour România sunt controlate. Românii ar trebui să aibă încredere că într-adevăr produsele sunt Bio.”