Nicio televiziune din România nu mai are voie să transmită jocuri de bingo, potrivit unei decizii luată de Executiv. Antena 1 pierde milioane de euro
Hotărârea Guvernului sună sec: "Se interzice comercializarea biletelor sau taloanelor pentru jocul de noroc tip bingo, pentru care extragerea biletelor/taloanelor sau premierea participantilor se realizeaza prin intermediul reţelelor de televiziune ori radio". Această frază a fost pusă de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) în Ordonanţa de Urgenţă nr.17/2012, privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, la articolul 20, unde se aduc unele modificări ordonanţei care reglementează jocurile de noroc. Ordonanţa a apărut, vinerea trecută, în M.O. nr.611/2012. Prin această decizie, Guvernul interzice oricărei televiziuni şi oricărui post de radio să desfaşoare jocuri de tip Bingo. Decizia Executivului îi afectează direct pe reprezentanţii firmei Bingo Metropolis, care au depus de câteva luni o nouă ce rere pentru obţinerea unei licenţe de joc, pentru a putea desfăşura în continuare Super Bingo Metropolis la Antena 1. Colateral, televiziunea familiei Voiculescu pierde o afacere de cel puţin un milion de euro anual, bani care i-ar fi putut încasa datorită acestei emisiuni. Licenţa firmei care organiza Bingo la Antena 1 a fost anulată de către MFP, în februarie anul acesta, după o anchetă a EVZ, care a dezvăluit faptul că firma organizatoare înregistrase la momentul respectiv datorii la bugetul de stat de peste 1,2 milioane de euro. Realitatea TV vroia să transmită bingo Înainte de interzicerea difuzării jocurilor de bingo la tv, pe masa Comisiei de Jocuri de Noroc erau două cereri pentru astfel de jocuri. Una era a firmei Metropolis Bets SRL, care vroia să continue Super Bingo Metropolis la Antrena 1. Cealaltă solicitare era a SC Advanced Bingo System SRL, care vroia să demareze un joc similar la Realitatea TV. Firma este deţinută în proporţie de 99,98% de către Nectar International Limited, care are sediul în Insulele Virgine, într-o căsuţă poştală. Compania e reprezentată de Dragic Sacha.