Dacă până în prezent preţul unei călătorii cu trenul depăşea un bilet de microbuz, conducerea CFR a decis să reducă la jumătate preţul biletelor pe anumite rute.
CFR Călători a acordat o reducere de până la 45% pentru o parte din curse. Acest lucru este datorat intrării în vigoare a noului plan de mers al trenurilor 2014 - 2015, care va fi valabil până 12 decembrie 2015. Reducerile au loc în doar câteva zone ale ţării, CFR încercând să aducă preţurile aproape de cele practicate de companiile de microbuze.
● Astfel, CFR va acorda reduceri de 35% la trenurile IR 1541 și 1540 Iași — Brașov și retur, preţul biletelor pe această rută fiind de 51 de lei pentru o călătorie la Clasa I şi 32 de lei pentru o călătorie la Clasa a II-a. Pe această cursă, preţul unui bilet de microbuz variază între 70 de lei şi 55 de lei.
Reduceri mai mari în vest
Reduceri cu până la 40% la clasa I și 45% la clasa a II-a vor exista la următoarele trenuri:
● IR 1782 Pitești - București Nord, unde preţul biletelor va fi de 23 de lei pentru Clasa I şi 16 lei pentru Clasa a II-a. Companiile de transport rutier pratică pe aceeaşi rută un tarif între 19 şi 26 de lei.
● Biletul pentru o călătorie cu trenul IR 1594 Craiova - București va scădea la preţul de 20 de lei Clasa I şi 16 lei Clasa a II-a, preţul practicat de companiile de microbuze pe aceeaşi rută fiind de 20 de lei.
● În plus, cu trenul IR 1641 Braşov - Sfântu Gheorghe, vor putea călători şi pasagerii cu abonamente de călătorie valabile la tren Regio, fără a achita o sumă în plus.
Reducerile CFR se aplică la achiziționarea biletelor preț întreg (adult și copil) Clasa I și Clasa a II-a, fără obligativitatea rezervării locului. Cu aceste trenuri vor putea călători și pasagerii cu abonamente de călătorie valabile la tren Regio, precizează CFR Călători.