Pe parcursul zilelor de sâmbătă şi dumincă, Asociaţia Pro Decmocraţia a primit 700 de sesizări privind neregulile de la referendum. În urma acestor reclamaţii, s-au făcut şase sesizări către Biroul Electoral Central, dar şi două plângeri penale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cele mai multe reclamaţii vizează transmiterea de SMS-uri, pliante, fluturaşi sau mesaje prin care votanţii erau îndemnaţi să se prezinte la urne sau să se abţină de la vot. Alte nereguli sesizate într-o proporţie destul de mare vizează aşa-zisul turism electoral cu autocare, nerespectarea condiţiilor în ceea ce priveşte votul la urnele mobile, dar şi presiunile din partea aleşilor locali sau funcţionarilor publici priovind opţiunile electorale. La birourile electorale au fost seziate nereguli legate de refuzul nejustificat de a accepta cererile cetăţenilor pentru urna mobilă sau implicarea celor din comisii în completarea acestor solicitări. De asemenea, au fost sesizate şi nereguli privind întârzieri la plecarea cu urna mobilă pe teren- spre exemplu, la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, echipajul nu ajunsesese până la ora 21.30, iar din alte secţii s-a plecat cu urna pe teren doar după ora 22.00. Primarii, "organe" de propagandă Aproape de ora închiderii urnelor, au fost primite sesizări legate de transportul organizat al cetăţenilor spre secţiile de votare în judeţele Constanţa, Cluj, Constanţa, Cluj, Dolj, Mehedinţi şi Iaşi. În judeţele Constanţa şi Vrancea, s-au raportat presiuni şi ameninţări din partea aleşilor locali. Au existat încercări de intimidare a observatorilor la sectia 323 din Gilău, judeţul Cluj, dar şi la sectia 734 din Bucuresti. Ca şi la Cluj, la sectia 21 din Craiova, observatorilor li s-au reţinut datele personale, procedură care nu este specificată în legea 3/2000 sau în hotărârile Biroului Electoral Central. Până acum, mai multe persoane din Bucureşti şi Ialomiţa au reclamat faptul că prezenţa la locul de muncă le este condiţionată de prezentarea buletinului, care trebuie să conţină timbrul autocolant. "Dar cum aceste cazuri nu pot fi verificate si confirmate pana in acest moment, va rugam sa ne trimiteti detalii suplimentare in cazul in care sunteti supusi unor astfel de practici. Pentru informatii suplimentare va rugam sa il contactati pe Septimius Parvu, Director adjunct, pe adresa de e-mail septimius.parvu@apd.ro sau la numarul de telefon 0751.194.713", este mesajul reprezentanţilor Pro Democraţia. CITIŢI ŞI:
- Ce nu s-a văzut la televizor în ziua votului: ghicitorul în palmă, votanţii ritualici şi protocolul de la partid
- Numărătoare paralelă PDL: 45,45% prezenţa la urne. Estimare BEC: 45,92%
- Antena 3, marea intoxicare: CIFRA scoasă din burtă care să acopere FRAUDA la referendum. Ce ascunde marja de la BEC
- Dăm 10.000 de euro! Stai cu ochii pe fraude
- USL pregăteşte o mineriadă la Vila Dante în ziua referendumului. Vanghelie îşi activează combatanţii la "Ziua porţilor deschise". Serviciile secrete sunt în alertă
- DE CE NU MERG LA REFERENDUM. Mircea Mihăieş: Referendumul nu e ceva obligatoriu