BILANŢ - 24 DE ORE. 14 oameni au fost răniţi în 12 accidente doar în Bucureşti

În ultimele 24 de ore, în Capitală, s-au produs 12 accidente rutiere. Doi oameni au fost răniţi grav.

Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei au înregistrat, de ieri până astăzi, 12 accidente. În urma acestor incidente, două persoane au fost rănite grav, iar alte 12 au fost rănite usor.  Cauzele evenimentelor rutiere au fost:

-   traversarea prin loc nepermis a pietonilor;

-   neadaptarea vitezei la condiţiile de drum;

-   neacordarea priorităţii pietonilor.