BIHOR. Hăcuit cu o motocoasă de un vecin furios

Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce a fost atacat cu o motocoasă electrică. Atacul s-a petrecut pe un câmp, în apropierea sălii de sport

Un echipaj de prim-ajutor SMURD şi elicopterul acestui serviciu au intervenit, iar medicii au încercat din răsputeri să-l salveze pe băiat. “Avea o plagă la nivelul toracelui şi membrului superior. A fost resuscitat mai bine de o oră, dar fără rezultat”, a declarat dr. Alexandru Mateoc, purtătorul de cuvânt al SMURD Bihor, sâmbătă, pentru colegii de la ziarul Bihoreanul. “Fapta a fost comisă pe fondul unui conflict pe care victima l-ar fi avut cu tatăl autorului. În prezent se fac cercetări la faţa locului, care vor continua cu audieri la sediul Parchetului Bihor, în finalul cărora se va stabili încadrarea juridică a faptei şi se vor dispune măsuri”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, procurorul Maria Cotrău, purtător de cuvânt al Parchetului Bihor. Deocamdată procurorii nu au oferit niciun detaliu privind identitatea ori vârsta suspectului.

Exista o stare conflictuală între familiile celor doi

Atacatorul are aproximativ 45 de ani şi este şi el domiciliat în Ţeţchea, la fel ca victima sa. “Nu ştiu nici eu ce s-a întâmplat exact. Pare-se că ar fi fost un accident, că băiatul ar fi venit prin spatele omului care cosea, acesta s-ar fi întors şi l-ar fi accidentat, neintenţionat”, a declarat primarul comunei Ţeţchea, Ovidiu Drimbea. Potrivit acestuia, victima şi bărbatul care l-a omorât sunt rude mai îndepărtate şi locuiesc aproape unul de altul, la distanţă de câteva case. “Am înţeles că ar fi de mult o stare conflictuală între cele două familii, dar probleme deosebite nu au fost”, a mai spus Drimbea.