Calea aleasă de Joe Biden și Chuck Schumer înseamnă sfârșitul oricărei speranțe de pace, scrie filosoful Bernard-Henri Lévy în The Wall Street Journal.

Biden a schimbat politica SUA față de Israel, la ONU

Haideți să ne imaginăm că Israelul va ceda la presiune. Împins de la spate de un președinte american aflat deja sub tirul unei părți a electoratului său care obiectează la sprijinul acordat unui stat care comite chipurile „genocid”, Israelul se va abține să intre în Rafah și să lichideze ultimele patru batalioane Hamas care au supraviețuit.

Israelul ar consimți la armistițiul general pe perioadă nedefinită pe care pare să-l ceară administrația americană pe fondul unui antisemitism tot mai virulent.

Ideea că Washingtonul ar susține necondiționat Israelul e un mit longeviv. Chiar dacă SUA folosesc frecvent veto contra rezoluțiilor anti-Israel propuse în Consiliul de Securitate al ONU, cea adoptată luni e departe de a fi prima excepție. Amintiți-vă Rezoluția 1701 (2006) care impunea oprirea ofensivei israeliene din Liban pe Râul Litani - cu rezultatul că a salvat rămășițele unităților Hezbollahului.

Biden ar vrea o capitulare a Israelului în fața teroriștilor palestinieni

Așadar, supoziția că SUA împing Israelul să capituleze este plauzibilă. E calea pe care a ales să meargă liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, care se autointitulează protectorul statului evreiesc. Nu e dificil să-ți imaginezi Israelul dăscălit, legat la mâini și împiedicat să soluționeze problema Hamas așa cum au soluționat SUA problemele Al-Qaeda și ISIS acum câțiva ani - Israelul forțat să accepte înfrângerea.

Și dacă s-ar adeveri așa ceva, ce se va întâmpla apoi? Hamas va proclama victoria - după ce fusese în pragul extincției, în următoarea clipă va fi revigorată. Acești criminali contra umanității vor ieși triumfători din tunelurile lor, după ce s-au jucat nu doar cu viețile celor 250 de israelieni răpiți pe 7 octombrie, ci și cu viețile propriilor cetățeni, pe care i-au transformat în scuturi umane.

Arabul de rând îi va vedea pe teroriștii Hamas drept luptători ai rezistenței. În Iordania, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite - țări care au semnat Acordurile Abraham sau înclinau să o facă - prestigiul Hamas va fi amplificat. În Cisiordania, ca și în Gaza, Hamas ar eclipsa rapid Autoritatea Palestiniană coruptă și ineficientă, a cărei imagine ar păli alături de aura dublă a martiriului și rezistenței în care s-ar învălui Hamas.

Terorismul palestinian va domina zona

După aceea nu va mai exista vreo strategie diplomatică ori militară capabilă să prevaleze împotriva legii de fier a unui popor convertit în gloate, iar gloatele la rându-le în haite.

Nici măcar unul dintre planurile extravagante ale experților prevăzând o forță internațională de stabilizare, o autoritate arabă interimară sau un guvern tehnocrat gestionând reconstrucția Gazei nu ar putea rezista prea mult efectului de explozie creat de revenirea de ultim moment a acestei grupări criminale, acum garnisită și cu cele mai alese virtuți eroice.

Hamas ar urma să fie însăși legea în teritoriile palestiniene. Hamas ar stabili programul politic și ideologic, indiferent ce structură formală ar urma să capete viitoarea guvernare. Iar Israelul ar urma să nu mai dialogheze niciodată cu Autoritatea Palestiniană, din care acum ar face parte și Hamas. La revedere, stat palestinian! Speranța păcii, nutrită de moderații ambelor tabere, va fi moartă.

Conducătorii globali ar trebui să preseze Hamasul să capituleze

Acesta e motivul pentru care întreaga lume nu are decât o singură variantă. În loc să-și investească întreaga energie în încercarea de a forța Israelul să-și plece capul, conducătorii globali ar trebui să preseze Hamasul să capituleze. Administrația Biden ar trebui să realoce timpul pe care-l irosește pe negocieri inutile cu Qatarul - un stat expert în jocul dublu - pentru expunerea cacealmalei acestuia, somându-l să pună presiune pe conducătorii așa-zis „politici” ai Hamasului, pe care îi găzduiește și îi protejează, pentru a-și asuma sarcina ce le revine.

Cei care pretind că se roagă pentru sfârșitul acestui război și pentru o pace negociată în „ziua de după” trebuie să realizeze că nu există decât o singură cale care poate duce acolo. În primul rând: eliberarea tuturor ostaticilor. Apoi evacuarea civililor din zona luptelor iminente. Când va admite lumea că Israelul, forțat să pornească în acest război, face mai mult decât oricare altă armată din istorie pentru a preveni moartea civililor?

Și, în fine, la Rafah, lichidarea a ce va mai fi rămas din Hamas și detașamentele ei ale morții. În lipsa acestei victorii militare, roata infinită a nenorocirii va începe să se învârtă din nou, numai că de data aceasta mai repede. Acesta e groaznicul adevăr.

(Articol de Bernard-Henri Lévy (filozof francez; traducere din franceză în engleză pentru WSJ: Steven B. Kennedy), The Wall Street Journal; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)