Odinioara, oamenii de stat veneau la putere nepopulari si plecau in glorie. Acum se intampla invers.
M-au innebunit sondajele de opinie. Buf, cum apare unul e inundatie de politologi si analisti la televizor, care iau cat mai stiintific la puricat cifrele. Gesturi studiate, figuri preocupate, voci cavernoase ce anunta teatral ultimele evolutii pe frontul politic. Despre ce se intampla la ziar nici nu mai vorbesc. Suna telefoanele dupa declaratii, se fac calcule matematice, se cauta titluri cat mai sugestive... Institutele de sondare a opiniei publice au devenit un fel de sare in bucate. Nu mai au niciun farmec gesturile politice ori gafele daca nu sunt asezonate, garnisite cu un sondaj, doua.
Politicienii au ajuns sa aiba o psihoza a sondajelor. Cred ca dimineata primul gest pe care-l fac, dupa mersul la toaleta, este sa intrebe de sondaje. Daca pe vremuri domnitorii isi chemau vracii, ghicitoarele sau mai modern isi citeau horoscopul, omul politic contemporan isi consulta viitorul in procente. E dependent de ele, precum narcomanul. Stie ca nu-s bune, ca nu trebuie sa aiba incredere totala, dar nici nu poate trai fara ele. Isteria sondajelor ascunde si multa manipulare.
Daca ne uitam la previziunile facute inainte de alegerile din 2004, la scorul final apar niste diferente ingrijoratoare chiar si pentru unul care a facut doua trimestre de sociologie. De aceea inclin sa-i dau dreptate lui Cozmin Gusa, care crede ca multe jocuri pe scena politica se fac cu ajutorul unor „baieti destepti” deghizati ori nu in sociologi.
Marelui om politic P.P. Carp politicienii ii atribuie cu emfaza cuvintele pe care i le-a spus Regelui Carol I: „Dati-mi puterea si ma prind ca la cele dintai alegeri am majoritatea”. Ce nu cunosc oamenii politici, pentru ca nu pun mana pe cartea de istorie, este o alta replica memorabila a lui Carp, data ca raspuns celor ce contestau legitimitatea guvernului junimist: „Da, recunoastem, nu suntem populari. Dar sunt doua soiuri de popularitate: este popularitatea promisiunilor, popularitatea sperantelor desteptate; acea popularitate n-am cautat-o si n-am ravnit-o niciodata. Este popularitatea faptelor implinite; aceea o ambitionam si avem convictiunea ferma ca intram nepopulari in guvern si vom iesi populari, contrariu cu altii cari au intrat populari si au iesit nepopulari”.
A face politica inseamna a lua parte in mod activ la discutarea si rezolvarea treburilor statului. In mod normal, popularitatea nu ar trebui sa-l intereseze prea mult pe un om de stat. Poti intra in cartile de istorie si fara sa fi rupt sondajele de opinie. Daca iti pasa de tara, de popor, si nu de propria ta imbogatire poti lua masuri drepte si poate impopulare pe moment. Dar ce pretentii poti sa ai de la actuala clasa politica formata din bufoni, impostori si sarlatani care pozeaza in salvatori ai patriei?
La noi, politicienii sunt fascinati de sondaje pentru ca nu mai avem parte de adevarati barbati de stat, de constiinte, ci de oameni pusi pe capatuiala. Epigoni lugubri, asa-zisii politicieni urmaresc cu disperare daca le cresc sau nu actiunile politice. Sacali de duzina ale caror gesturi sunt studiate, calculate in functie de bursa. De bursa electoratului!