Florian Bichir: "Ce umor la Stan si Bran, de unde Fratii Marx? Uitati-va la Geoana, acest Buster Keaton, de ce este in stare. Umor involuntar, autentic, pur suta la suta. Garantat de Prostanac."
Cred ca Mircea Geoana a fost si este un bun diplomat, daca tinem cont de o perceptie populara conform careia diplomatia reprezinta lipsa de onestitate dusa la nivel de arta.
Multumiri, strangeri de mana, cocktailuri, intalniri secrete sau publice, baluri de binefacere si iarasi multe, multe multumiri, de la toti si catre toti cei participanti etc. O gargara, dar cu aer pretios, unde fiecare minte in stanga si-n dreapta, zambind ca o vedeta de la Hollywood.
In diplomatie, poti sa spui multe fara a zice nimic si poti sa-l faci pe altul sa te aprobe desi nu te crede. Din acest punct de vedere, Mircea Geoana este un „diplomat” si inca unul mare, pentru ca nimeni nu-l mai crede. Presimt ca nici el nu se prea mai ia in serios de la o vreme, oricate eforturi interioare ar face. Noroc cu o mana de oameni care-i oblojesc himerele si-l imping cu delicatete spre prapastie.
Fasait ca ultimul balon de sapun dupa referendum, „greierele” Geoana a gasit o alta solutie de a revitaminiza „furnicutele” PSD. Cum acestea nu mai au nimic de mestecat din 2004, decat cel mult niste firimituri cazute de la ospatul liberal, Geoana le-a propus sa ia cu asalt musuroiul lui Tariceanu.
Declaratia lui Geoana, „doresc sa fiu prim-ministru”, a produs un haz nebun. Ce umor la Stan si Bran, de unde Fratii Marx? Uitati-va la Geoana, acest Buster Keaton - omul care nu rade niciodata -, de ce este in stare. Umor involuntar, autentic, pur suta la suta. Garantat de Prostanac.
Hohotul homeric al lui Basescu, sinceri sa fim, mai degraba binecunoscuta hahaiala, a explicat tarii intregi - daca mai era nevoie - de ce sanse se bucura Geoana sa ajunga in Palatul Victoria. Sincer, de multe ori chiar mi-e mila de el, de naivitatea sa si chiar de figura aceea trista: un amestec de tragedie greaca si figura eroului din desene animate, Pluto.
Excelenta, domnule presedinte, hai, mai Mircea, tu chiar crezi ca Romania a ajuns intr-o coma profunda, intr-un asa hal de inconstienta incat sa ajungi prim-ministru? Degeaba te autopropui, ca un copil razgaiat din Primaverii caruia trebuie sa i se faca toate poftele pentru a nu plange.
Nu inseamna automat ca, daca ai fost ministru de externe, iar acum esti presedintele partidului de opozitie, poti ajunge si prim-ministru. Inteleg ca prestatia lui Tariceanu ti-a dat aripi, ti-a demonstrat ca nu e imposibil ca fotoliul de sef al executivului sa fie ocupat chiar si de un amator, dar toate au o limita.
Cine te sprijina, ca nu o face nici propriul tau partid? Calusarii din Dolj pe care i-ai transformat in ridicolul „grup de la Craiova”? Omul de caracter Marian Vanghelie?
Oare nici in al doisprezecelea ceas nu-ti dai seama ca baietii aia - yesmanii de care te-ai inconjurat - nu te incurajeaza pentru ca ai dreptate, ci pentru ca, sadici din fire, vor sa vada o prabusire spectaculoasa, de neuitat? Si se vor uita in jos, in haul creat, clatinand a resemnare: „Noi i-am spus, dar el...”
Cat de curand - si sunt gata sa pun pariu - PSD va trebui sa dea un anunt la mica publicitate: Pierdut presedinte. Cine-l gaseste sa-l pastreze. Prostanacul ar fi trebuit sa stie ca prostia se plateste.