Florian Bichir: "Harghita si Covasna se afla sub media nationala in ceea ce priveste nivelul veniturilor proprii".
Mult-trambitata autonomie secuiasca este o utopie. De ceva timp - nu stiu cine si cu ce interese - a inoculat o idee conform careia in judetele Covasna si Harghita ar curge lapte si miere. O iluzie a bunastarii, prin care se sustine ca, daca s-ar autoguverna, tinutul se va transforma rapid intr-o prospera Elvetie. Mai pe sleau, secuii produc enorm, ii da harnicia afara din casa, dar banii lor munciti cu atata sudoare sunt papati de alte regiuni, de moldoveni sau de Miticii din Bucuresti.
In realitate, aceasta teorie este falsa. Judetele Harghita, Covasna si Mures se afla sub media nationala ca nivel al veniturilor proprii pe cap de locuitor. Si o spune, in excelentul sau studiu „Autonomie si saracie in secuime”, Sorin Ionita, care crede ca discutiile despre descentralizare, autonomie locala sunt minate de clisee, iluzii si false probleme. Analistul vine cu date concrete si demonstreaza ca „daca excludem Muresul, judetele Harghita si Covasna nu sunt mult peste media Moldovei ca incasari la bugetele locale”.
Aceasta zona - denumita de unii si HarCov - depinde masiv de transferuri, de redistributie. Mai mult, Harghita se numara, alaturi de Vrancea, printre cele mai subventionate judete. Cheltuielile legate de autonomia culturala si educatia minoritatilor nationale nu fac decat sa creasca dependenta economica a Secuimii de restul tarii: Harghita, de la 58 euro/locuitor venituri proprii, ajunge la 181 de euro dupa realocari si finantari suplimentare. Iata date certe care spulbera pretentiile hilare ale Consiliului National Secuiesc ce o tot tine cu referendumuri solicitand autonomie teritoriala.
Daca ar fi dupa cifre, deci nu gargara ieftina si populism, autonomie teritoriala ar trebui sa ceara Bucurestiul, Timisul si Constanta. Sociologul Catalin Cotoi, unul dintre specialistii in domeniu, spune ca la mijloc este vorba despre un curent cultural si politic destul de ambiguu si schimbator ca miza, numit „transilvanism”, aparut dupa 1918, ca rezultat al dorintei elitelor politice maghiare locale de a compensa intr-un fel pierderea Transilvaniei.
„In mai 1919 s-a cerut o Transilvanie independenta, cu capitala la Alba-Iulia, care sa pastreze infrastructura administrativa a Regatului Maghiar si chiar majoritatea sistemului legislativ. (...) In 1921 se renunta, cel putin pentru moment, la autonomia teritoriala in schimbul unei foarte largi autonomii institutionale in favoarea minoritatilor nationale, oferind, in schimb, loialitate Romaniei”.
Profesorul si sociologul Cotoi sustine ca, ani in sir, sub egida transilvanismului s-a incercat inventarea unei Transilvanii mitice, existenta ca un soi de proto-natiune culturala inca din secolul al XVII-lea: „O ambiguitate va exista insa intotdeauna. Desi e vorba de o Transilvanie „toleranta”, de un creuzet multicultural, rolul conducator este exercitat de etnia maghiara”. Toate datele duc spre concluzia ca autonomia teritoriala solicitata de unii conducatori ai secuilor - de departe anticonstitutionala - este un bluf politic din toate punctele de vedere: istoric, administrativ, economic.