Românii ar putea avea o nouă Bibliotecă Naţională în doi ani şi jumătate, dacă reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor îşi respectă promisiunea făcută ieri, în faţa presei. Lucrările încep săptămâna aceasta, urmând ca marţi, 2 septembrie, la ora 12.00, ministrul Adrian Iorgulescu să taie oficial panglica, la sediul actual al Bibliotecii din strada Ion Ghica.
Reabilitarea clădirii de pe Bulevardul Unirii va costa peste 64,3 milioane de euro, fără TVA, sumă împărţită de trei firme: SC Rotary Construct SRL, SC Rombet SA şi UTI Instal Construct.
Potrivit contractului încheiat cu cei trei executanţi, preţul şi termenul de finalizare a construcţiei nu pot fi modificate sub nicio formă.
„Staţi cu ochii pe constructori, bombardaţi-i cu articole, ca să termine la timp“, a îndemnat Adrian Iorgulescu, sceptic în privinţa respectării termenelor.
Spaţii multimedia şi săli de lectură
Biblioteca va avea două corpuri: unul va fi destinat exclusiv sălilor de lectură, spaţiilor de depozitare şi personalului administrativ, iar celălalt va funcţiona ca un „mall“ cultural, cu săli de conferinţe, spaţii multimedia şi de recreere. Arhitectul Radu Calotă a propus un concept modern pentru faţadă, respectiv învelişul dublu. Peste faţada clasică, concepută în comunism, se va suprapune o alta, de sticlă, senzaţia creată fiind cea de „dedublare volumetrică“.
„Piesa de rezistenţă“ a Bibliotecii va fi atriumul, o curte interioară cu o sală multifuncţională şi 400 de locuri disponibile.
Clădirea, începută de Ceauşescu în 1986 şi niciodată finalizată, e reabilitată cu bani împrumutaţi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.