Este și cazul Biancăi Drăgușanu și a partenerului ei, Alex Bodi. Cei doi și-au făcut planuri de nuntă, după revenirea la viața normală.

Cei doi sunt izolați de aproape trei săptămâni și se pare că în această perioadă, lucrurile au mers foarte bine între ei.

Vedeta a mărturisit că afaceristul i-a promis o nuntă ca în povești.

„Trei săptămâni au trecut de când suntem bine. Nu suntem chiar atât de zvăpăiați precum pare. Nu suntem chiar atât de agitați. (…) Am ajuns într-un moment în care linistea a devenit o prioritate pentru noi pentru că am fost o vreme, mult prea agitați. Și unul împotriva celuilalt și atunci am avut nevoie de o recuparare a timpului pierdut și să ne redescoperit. Suntem împreună de un an jumătate, dar nu mi-a gătit niciodată până acum. Și a fost foarte…altfel.”, a declarat Bianca Drăgușanu.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au discutat deja despre nuntă, fiind pregătiți oricând pentru marele eveniment.

„Mie mi-a promis o nuntă ca în povești. Vom avea cea mai frumoasă nuntă, dar nu din țară, ci din lume. Noi suntem altfel”, a mai spus Bianca, potrivit libertatea.ro