Dacă selecționarea Simonei Halep, numărul 2 mondial, în echipa Romaniei de FedCup era de așteptat, iată că din lotul Canadei face parte și o româncă. Este vorba despre Bianca Andreescu, în vârstă de 17 ani, din Missauga (On), care în 2017 a fost desemnată de Tennis Canada drept „Jucătoarea anului” - anul trecut, ea a câștigat Australian Open și French Open junior, alături de jucătoarea americanocanadiană Carson Branstine (din 2017, aceasta reprezintă Canada, țara în care s-a născut mama sa)
Născută în Canada din părinţi români, pe când era copil Bianca Vanessa (al doilea prenume fiindu-i dat după Vanessa Williams) s-a mutat în România şi a început să joace tenis la vârsta de 7 ani. Ulterior a revenit în Canada și a început antrenamentele la centrul Tennis Canada’s U14 din Toronto și, după cum declara, la 14 ani jucătoarea sa favorită era Simona Halep.
Într-un articol laudativ la adresa sa, în 2017 CBC Canada aducea aminte că în urma cu un an „steaua tenisului din România” a fost cea care a sfătuit-o pe Bianca să nu mai joace la juniori, ci să treacă la seniori. Iar într-o postare din 2016 de pe contul său de Twitter, Bianca scria încântată despre întâlnirea sa cu Simona Halep.
Tennis Canada, fairplay față de echipa României
Bianca şi celelalte trei jucătoare anunţate de Tennis Canada se vor confrunta cu selecţionata României în prima rundă a Grupei Mondiale II, meciurile fiind programate în 10 și 11 februarie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, arena în care în 2016 lotul de FedCup al României a mai susținut două confruntări, cu Cehia și Germania (din nefericire, amândouă au fost pierdute).
Peste câteva zile, la Cluj- Napoca va avea loc cea de a treia confruntare dintre România şi Canada din istoria acestei Cupe: după cele din 1983 – la Zurich, unde s-a înregistrat 3-0 în Grupa Mondială – şi din 2015 – de la Montreal, unde echipa tricoloră s-a impus cu 3-2, ţinându-i cu sufletul la gură pe românii prezenţi în tribune.
În anunțul despre selecționata Canadei pentru meciurile cu tricolorele de la Cluj-Napoca, Tennis Canada a comentat cu fairplay faptul că România este țara favorită în aceste confruntări - fiind pe locul 11 în clasamentele FedCup, iar Canada aflându-se pe poziția 14.
În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, după competiţia de la Cluj-Napoca ea va participa imediat la turneul de la Doha (12-18 februarie) şi, dacă se va impune, va acumula 900 de puncte în clasament.