Cântăreaţa a fost numită cea mai frumoasă femeie din lume de către cei de la revista People. Ea este urmată în top de Sofia Vergara şi Charlize Theron.
Vedeta a declarat că, de când a născut, se simte şi mai frumoasă. "Nu m-am simţit niciodată atât de legată de ceva, nu am simţit că am un astfel de scop pe pământ", a spus Beyoncé. "Cel mai bun lucru la a avea o fiică e că ai o moştenire cu adevărat. Cuvântul «dragoste» înseamnă cu totul altceva acum decât înainte", a mai mărturisit cântăreaţa. În topul celor mai frumoase femei se mai află şi Lilly Collins, pe poziţia a patra, Michelle Williams ocupă locul al şaptelea, iar Kate Middleton este cea de-a zecea. Sursa: People