Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi, Betty Stroe, a reușit să se reinventeze în ultimii ani. După mai multe operații estetice, artista și-a schimbat complet look-ul.
Cântăreața Betty Stroe era implicată, acum aproximativ 10 ani, în mari controverse. Alături de fostul ei impresar Radu Baron, a reușit să se reinventeze și face furori în ultima vreme, atât pe internet, cât și la concerte.
Tânăra a trecut de la stilul etno-popular, la stilul latino-dance, iar în show-urile ei este ajutată și de celebrul coregraf Willmark, dar și de două dansatoare apetisante. Toate aceste schimbări i-au rotunjit veniturile. În perioada asta, artista are o grămadă de evenimente și de concerte, iar succesul acestei i s-ar datora și iubitului ei, Kapros Zsolt, cel pentru care l-ar fi părăsit pe Radu Baron.
De câteva luni, artista s-a făcut și mai frumoasă, după ce a recurs la câteva operații estetice. Ea și-a transformat o parte a feței care o deranja. Vedeta avea nasul mai lung, cu nările mai mari și ușor acvilin.
„Deși ea declara că nu este o adeptă a chirurgiei estetice, și-a călcat recent pe principii și a recurs la o operație estetică, ca să își facă nasul mai mic. Și-a făcut pe ascuns rinoplastie, o intervenție chirurgicală pe care o dorea de multă vreme, pentru că era complexată de mică de forma nasului ei. Mai ciudat este că Betty și-a făcut această intervenție înainte să lanseze o piesă motivațională, care să le încurajeze pe toate femeile să se simtă bine în pielea lor…
Cine știe ce rațiuni o fi avut! Dar ea mereu și-a dorit să aibă un nas mai mic, «în vânt», și abia acum, la vârsta de 33 de ani, a avut curajul să-și facă acest procedeu, dar fără să spună fanilor ei despre această schimbare”, a dezvăluit un apropiat al artistei, conform Cancan.
De altfel, Betty este o persoană foarte discretă, ea trăind de mai bine de 10 ani cu Zsolt, dar niciodată cei doi nu au dat declarații despre relația lor, fiind o familie modernă. Din câte se pare, cei doi nu ar intenționa să se căsătorească, considerând că «o hârtie» nu consolidează relația.
De-a lungul timpului, Betty a schimbat diferite look-uri, trecând de la stilul etno, când era îmbrăcată în costume populare, la stilul dark, cu părul negru, despletit, până la stilul latino de acum, cu părul blond, picioare dezgolite, rochițe scurte colorate și paiete.