Betty Salam, PRIMELE DECLARAȚII despre sarcină! Care a fost REACȚIA tatălui său când a aflat totul: „Vreau să înțeleagă toată lumea că...”

Betty Salam, frumoasa fiica a manelistului Florin Salam este însărcinată. Vestea a luat pe toată lumea prin surprindere și deși cântăreața nu plănuia să aibă un copil acum, ci peste câțiva ani, acum că a aflat, îl consideră ca un dar de la Dumnezeu.

„Am puține emoții…nu am vorbit până acum de acest subiect. Sunt însărcinată în 4 luni. Nu suntem nici primii, nici ultimii, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut. Mă așteptam să ne dea toată lumea mesaje răutăcioase. Au fost și răutăți, dar nu aș vrea să le iau în seamă. Nu pot să spun că m-am simțit pregătită!” a declarat Betty Stoian, într-o emisiune tv.

„A fost un dar de la Dumnezeu, pentru că eu am vrut să mai stau 2, 3 ani, să aștept, să mai cresc puțin, dar așa a fost să fie. În legătură cu oamenii care vorbesc de etnie, noi suntem oameni normali… Am avut o problemă personală și nu am vrut să vorbesc despre asta, nu am ieșit pe nicăieri, nu am postat pe Instagram…Nu aș fi făcut niciodată ceva să renunț la copil!” a precizat Betty, potrivit Cancan.ro.

Betty a povestit și despre momentul în care a fost cerută în căsătorie, în timp ce se afla în vacanță, în Barcelona.

„Am fost în vacanță, în Barcelona, doar noi 2…. și cred că a făcut el o schemă acolo să mă ceară, l-am văzut agitat și stresat dar nu a vrut să-mi spună. Apoi am ajuns în București, eu eram super obosită și m-a cerut în aeroport, au fost toți prietenii noștri…”, a mărturisit Betty.

„Tatăl meu a fost prima persoană cu care am vorbit despre sarcină, s-a bucurat, mi-a spus să am grijă de mine, să nu umblu cu picioarele goale. Noi avem o relație extrem de bună, îl iubesc cel mai mult și știe toată lumea asta. Mă bucur mult că a fost de acord și vreau să înțeleagă toată lumea că nu are legătură cu etnia”, a mai spis cântăreața.