Vă mai aduceți aminte cînd o întreagă industrie de deontologi urla ca din gură din șarpe să nu se dea puterea într-o singură parte? Să nu fie puterea într-o singură mînă?
Doamne, ce disperare era la gura lor! Cum se zvîrcoleau ei de parcă venea sfîrșitul lumii! Dacă ar fi intrat tancurile sovietice în țară, nu ar fi fost atît de disperați ca atunci cînd se rugau de noi cu cerul și cu pămîntul să votăm înțelept, să nu care cumva să fie puterea într-o singură mînă.
Argumentele distinșilor deontologi evident că erau de-alea nobile, superioare, principiale. Argumente de adevărați deontologi perfecți, triști dar perfecți. Vezi tu, se considera că indiferent cine vine, nu e bine să fie puterea într-o singură mînă. Că se dezechilibrează sistemul social. Că dispare chestia aia, cum îi zice, checks and balances, de o clamează toți deontologii atunci cînd le convine. Era un argument de-ăla de oameni superiori, care se scaldă în principii și mănîncă numa și numa Platon la micul dejun. Platon proaspăt, de fermă bio.
Evident că puterea nu trebuia să fie într-o singură mînă, pentru că nu era mîna lor. Acuma, că e toată puterea la ei, dintr-o dată deontologii nu mai zic nici cîrc. Tac ca mortul în păpușoi. La fel de superior și de înțelept tac precum pe vremuri urlau să nu ajungă puterea la Dragnea sau la Ponta sau la Năstase sau la Iliescu sau la...
Sau la nu contează. Important era să nu fie puterea la PSD.
Acuma e bine. E absolut toată puterea în tabăra anti-PSD. Și principiile dintr-o dată nu mai contează. Președinția? La ei. Parlamentul? La ei. Guvernul? Tot la ei. Justiția procurorii generalii serviciile secrete? Dintotdeauna la ei. Principalele primării ale României? București, inclusiv cel mai bogat sector, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu? Tot la ei.
Iete că, dintr-o dată, fără nici un pic de jenă, se poate să fie puterea într-o singură mînă. Iete că nu mai moare nimeni. Iete că nu mai se întîmplă nici o catastrofă. Dintr-o dată, totul este excelent. Nu se mai clamează nici un principiu.
Oh, ba da. Era să uit. Încă mai există principii. Cum ar fi, de exemplu, că trebuie neapărat și Avocatul Poporului să fie demantelat, ca atunci să fie și mai perfect, și mai complet, și mai total. Și, dintr-o dată, nu a mai contat nimic. Au demis-o repede, pe genunchi pe Renate Weber. Și iar au fost aplicate principii perfecte, de-alea cu geometrie variabilă.
Constituția? Un fleac. Nu contează. În Constituție sînt reguli clare cînd se poate demite Avocatul Poporului. Nu se pune. Au demis-o, pur și simplu. Cum au făcut, de altminteri, și cu conducerile presei de stat, Radio România și TVR. I-au demis pe repede înainte. Cît se poate de anticonstituțional.
Nu contează nimic. Nu contează Constituția. Nu contează legile. Nu contează regulamentele parlamentare. Nu contează nimic. Doar samavolnicia lor mereu, mereu, mereu justificată de trompetele deontoloage.
Vă place ce principii perfecte au? De fapt, un singur principiu. Unul singur care contează cu adevărat: toată puterea la noi. În rest, păcăleală, gunoaie, șobolani. Harneală de calitate superioară.
Doamne, ce mă bucur ce vă face. Doamne, ce bine că se întîmplă așa. Doamne, cum vă mai meritați fiecare centrimetru de penetrare. Așa vă trebuie. Doar așa vă învățați minte.
Beți încet, căci conține principii.
Ghinion.