Documentarul despre abilitatea premierului italian de a-şi construi imperiul manipulând opinia publică şi modificând legi, a format cozi interminabile la Cannes.
Ministrul italian al Culturii, Sandro Bondi, ar merita plătit pentru extraordinar de eficienta publicitate pe care a făcut-o involuntar unui documentar spre care puţini şi-ar fi îndreptat ochii, „Draquila – L'Italia che trema”, în regia Sabinei Guzzanti. Când a anunţat că refuză să apară la Cannes pentru un film „de propagandă” împotriva lui Silvio Berlusconi, presa a ridicat sprâncenele.
Motiv pentru care probabil jumătate din jurnaliştii prezenţi la Cannes s-au îmbulzit la vizionarea documentarului care a avut parte de o proiecţie specială pe Croazetă.
Sabina Guzzanti, fostă prezentatoare a unui show satiric popular în Italia, e o anti-berlusconiană declarată (a regizat în 2005 „Viva Zapatero!”), iar documentarul nu e nici o secundă în altă tabără decât cea anti. Ceea ce devine deranjant, mai ales când Guzzanti dramatizează teribil, pe o muzică apocaliptică, salvată doar de umorul sarcastic al comentariilor din off. Berlusconi a fost, ieri, inamicul public nr. 1 la Cannes.
Mâna lungă a Protecţiei Civile Subiectul ei de anchetă rămâne însă în picioare, iar felul în care rezolvă puzzle-ul al cărui piesă cheie e Silvio Berlusconi e deja clasica metodă Michael Moore. În aprilie 2009, oraşul Aquila a fost devastat de un cutremur în urma căruia au murit 300 de oameni şi alţi circa 70.000 au rămas fără locuinţă. Cu puţin timp înainte, popularitatea lui Berlusconi începuse să scadă cu o viteză admirabilă, după scandalurile de corupţie şi cele sexuale.
Era momentul perfect ca Berlusconi să se urce la tribună şi să dea o mână poporului. Eficienţa uluitoare a statului i-a întors din drum pe unii dintre cei care începuseră să-l critice pe premier. La faţa locului au sosit poliţia, armata, carabinierii, măicuţele, bucătarii, voluntarii şi Protecţia Civilă.
Aceasta din urmă e marea descoperire a regimului Berlusconi. Legea (modificată constant) îi permite acestui organism să intervină în situaţii de urgenţă şi la „marile evenimente” fără să mai arunce un ochi pe legi, adică după placul inimii şi după necesităţi.
De-a lungul timpului însă, pe lista de urgenţe şi mari evenimente au fost trecute vizite ale Papei, sanctificări, pelerinaje, sărbători sau campionate de înot. Plătită din bani publici, Protecţia Civilă nu trebuie să dea socoteală nimănui, iar conducătorii ei au funcţii importante în stat. Pe motive „urgente” şi pentru folosinţă „publică”, fiii unor mafioţi au construit hoteluri private.
Manipularea prin TV
Interesante sunt şi detaliile despre cele câteva luni în care oamenii din Aquila au fost ţinuţi departe de casele lor, cât timp guvernul construia promisele locuinţe noi. În tabere existau reguli stricte, dintre care una de-a dreptul dubioasă: erau interzise adunările. La intrări şi ieşiri au fost montate bariere păzite de soldaţi, iar camerele de filmat aveau nevoie de permise speciale. O mini-închisoare.
La final, doar câţiva dintre ei au primit temporar câte un apartament în luxosul complex de blocuri şi, o dată cu el, o listă de dotări care trebuie returnate la fel de intacte ca la sosire. O gaură în perete sau un aragaz defect ar însemna sume consistente de achitat la final. Pe motiv de urgenţă naţională, guvernul Berlusconi a construit, aşadar, din bani publici, un cartier rezidenţial care va aduce bani foarte mulţi unor apropiaţi ai săi.
Cercul se strânge, e pledoaria Sabinei Guzzanti despre tânăra democraţie italiană „subjugată de Berlusconi”. Iar celor care au iluzia că „situaţia nu mai poate dura mult timp”, istoria le poate dovedi contrariul.
Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.