Bergodi: "Ce vrea Buffon? Doi răniţi sau un mort?"

Fostul antrenor al Stelei l-a ironizat pe portarul Italiei care, cu puţin timp în urmă, făcea apologia blaturilor în fotbalul peninsular.

Italia, selecţionată care a înregistrat două remize identice până acum la Euro (1-1 cu Spania şi cu Croaţia), ar putea fi eliminată încă din faza grupelor de la turneul final, dacă Spania şi Croaţia vor pune la cale un aranjament care le-ar duce pe amândouă în "sferturi". "Squadra Azzurra" a venit la turneul final cu gândul să-şi spele imaginea după ultimul scandal intern legat de rezultatele trucate pentru pariuri, dar ar putea fi scoasă din competiţie cu "armele" perfecţionate în Peninsulă. Concret, Spania şi Croaţia ar merge mai departe dacă vor face o remiză, dar neapărat cu scorul minim de 2-2. În acest caz, reprezentativa lui Prandelli ar pleca acasă, chiar dacă ar învinge şi cu 10-0 pe Irlanda. Italia a mai păţit-o o dată în acelaşi mod, părăsind Euro 2004, după ce Suedia şi Danemarca au făcut tot un 2-2 de salon. Nordicii au mers împreună la braţ în "sferturi". Şi mai ciudat este că primul italian care a înfierat un posibil blat între Spania şi Croaţia a fost portarul Gianluigi Buffon. "Nu va exista niciun pact între cele două echipe. Spania are jucători cu un pedigree ce nu le permite eticheta antisportivităţii: ar râde Europa de ei, dacă ar face un aranjament!", a spus portarul de la Juventus. Suporterii italieni sunt disperaţi: se anunţă un nou turneu final ratat

"Dacă le convine egalul, este afacerea lor" Acelaşi Buffon făcea, nu cu mult timp în urmă, apologia înţelegerilor reciproc avantajoase. "Dacă ambelor echipe le convine egalul, este afacerea lor. Câteodată, dacă ne gândim bine, ce-ar trebui să facem? Cred că de fiecare dată e justificabil să aranjezi. Mai bine doi răniţi, decât un mort", spunea Buffon, după declanşarea scandalului "Last bet".

Cristiano Bergodi, fost antrenor la mai multe echipe din Liga I, a glumit ieri: "Ce mai vrea acum Buffon? Doi răniţi sau un mort? Declaraţia aceea s-a întors acum ca un bumerang împotriva lui".

Fostul tehnician al Stelei a completat: "În 2004, a fost vorba de două echipe mai modeste. Spania nu se compromite. Dar, până să ne gândim la celălalt rezultat din grupă, trebuie să vedem dacă Italia bate Irlanda (n.r. - deja eliminată)". Grupa C Rezultatele de joi Italia - Croaţia . . . . . . . . . . . . 1-1 Marcatori: Pirlo (39)/ Mandzukici (72) Spania - Irlanda . . . . . . . . . . 4-0 Marcatori: F. Torres (4 şi 70), D. Silva (49), Fabregas (83)

Clasament 1. Spania 2 1 1 0 5-1 4 2. Croaţia 2 1 1 0 4-2 4 3. Italia 2 0 2 0 2-2 2 4. Irlanda 2 0 0 2 1-7 0

Ultima etapă (luni, 18 iunie)

Croaţia - Spania Gdansk, ora 21.45, TVR 1 Italia - Irlanda Poznan, ora 21.45, TVR 2 Citiţi şi:

  • EURO 2012. Croaţia i-a dat şah Italiei
  • EURO 2012: Vor face blat spaniolii şi croaţii pentru a elimina Italia?