Beneficiile ULUITOARE ale unei legume tradiţionale româneşti contra bolilor provocate de FUMAT. DISTRUGE 14 tipuri de CELULE CANCEROASE

Ştim deja că usturoiul este considerat unul dintre cele mai sănătoase alimente, dar odată încolţit, efectul său este potenţat.

Este cunoscut faptul că usturoiul este recomandat pentru stimularea sistemului imunitar, fiind recunoscut ca un agent antiviral. Totuşi, a fost descoperită capacitatea acestuia ca, odată încolţit, să aibă un efect uimitor în prevenirea cancerului.

Vitamine A, B1, B2, C, fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Am spune că toate aceste substanţe fac parte dintr-un supliment alimentar super complet din farmacie. De fapt, ele fac parte din compoziţia unei plante obişnuite, pe care o găsim din abundenţă. Este vorba de cunoscutul usturoi. Iar toate aceste vitamine şi minerale nu sunt singurele componente ale plantei-minune. Usturoiul mai are şi alicină, substanţă cu un puternic efect antibiotic. Efectul lui îl putem vedea în perioadele de răceală şi gripă sau în convalescenţă.

Proprietăţile sale nu se opresc aici! Usturoiul este unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene. S-a constatat reducerea incidenţei cancerului pulmonar la cei care mănâncă usturoi, acesta înlăturând o parte din efectele negative ale fumatului.

De asemenea, usturoiul previne formarea cheagurilor şi a trombozei arteriale, contribuind la creşterea poftei de mâncare, reducând tensiunea arterială. Aşadar iată câte motive sănătoase pentru a include această plantă puternic aromată în dieta noastră zilnică!

Un studiu recent finanţat de Institutul coreean de Planificare şi Evaluare a tehnologiilor a descoperit că usturoiul încolţit este mai bogat în antioxidanţi. Cercetarea a constatat că sistemul imunitar propriu al usturoiului este îmbunătăţit după germinare prin producerea de fitoalexine – substanţe chimice care face planta de usturoi mai puţin sensibilă la agenţii patogeni. Este, practic, un scut de protecţie a plantei împotriva bolilor, care ne poate ajuta şi pe noi, de asemenea, scrie unica.md.

Şi alicina, acel compus sulfuros, este mai pronunţat în usturoiul încolţit. Alicina este eficientă împotriva ciupercilor, bacteriilor, virusurilor şi paraziţilor. Aceste fitochimicale benefice ne sunt transmise atunci când includem frecvent în dieta noastră usturoiul încolţit.

Cercetatorul şi dr. Jong-Sang Kim susţine ca germinarea schimbă metabolismul usturoiului în raport cu usturoi proaspăt. După 5 zile de încolţire, bulbii de usturoi aveau un indice de antioxidanţi mai mare comparativ cu cei mai tineri bulbi, neincolţiţi. De asemenea, proprietăţile antioxidante ale usturoiului încolţit cresc în special în cazul cancerului.

Usturoiul încolţit s-a dovedit a fi eficient în distrugerea a 14 de tipuri de celule canceroase, inclusiv cele responsabile pentru cancerul cerebral, pulmonar, de sân şi cancer pancreatic. Dar asta nu este tot. Cu fitochimicalele sale, usturoiul încolţit devine de două ori mai eficient pentru combaterea accidentelor vasculare cerebrale, precum şi eliminarea radicalilor liberi, responsabili pentru îmbătrânirea precoce şi infamaţii.