Sâmbătă noapte, Capitala va avea parte de un spectacol inedit. „Noaptea muzeelor” aduce, pe lângă bucuria de a vizita instituții culturale gratuit, un spectacol inedit. Aurelian Temișan va cânta pe o scenă amplasată chiar în cimitirul Bellu, însoțit de soția sa, Monica Davidescu, care va prezenta întregul eveniment.
„E într-adevăr o premieră acest lucru. Mă găsiți pe scenă sâmbată seară, pe 19 mai, începând cu ora 22.20, la Noaptea Muzeelor. Am să încerc să nu abordez piese care ar putea avea vreo tentă sau care tear putea duce cu gândul la ceva. Până la urmă este un act artistic, conjunctura în care se întâmplă e puțin înspăimântătoare, dar dacă e să glumim, și ei au nevoie de muzică bună!”, ne-a spus Temișan.
Locul îi aduce multă tristețe Monicăi
Au ales-o fix pe ea, un suflet sensibil care constant își amintește de cei dragi trecuți în neființă. Dar organizatorii de la „Noaptea Muzeelor” au mizat pe șarmul și talentul ei de a relaționa cu publicul.
„Am trac pentru că mă știu emotivă, plâng ușor și e sufi cient să văd o persoană care vine să vadă spectacolul, rememorând amintiri dragi cu o persoană dispărută, al cărui trup se odihnește chiar acolo și știu că sufletul meu se va zbuciuma. Din păcate am fost de prea multe ori în cimitir conducând pe ultimul drum persoane dragi. Noi, ca artiști, avem datoria de a fi pe scenă. În ziua când a murit tatăl meu, am jucat Take, Ianke și Cadâr și prima replică a fost: „Papa, sunt fericită să te vad”. Nu-mi rețin lacrimile retrăind emoția acelei zile... Când a murit mama lui Aurelian, amândoi am avut premieră oficială la teatru, cu Încurcătură la nivel înalt, când a murit tatăl sau eram tot împreună la filmare, în Polonia. Dacă vom merge acolo unde se odihnesc cei dragi și împărtășim cu familiile lor câteva clipe de bucurie, sigur vom transmite o energie bună către ei, energie pe care o primim infinit înapoi. Facem spectacol pentru ei, pentru amintirea lor, pentru liniștea lor”, ne-a declarat actrița, care a menționat și că o va aduce și pe Dora, fiica lor, puțin, să vădă spectacolul inedit.
Găsiți mai multe informații despre „Noaptea Muzeelor” și lista obiectivelor de vizitat incluse în eveniment pe www.evz.ro