Ioan Bogdan Noajă, fiul procurorului pensionar Ştefan Noajă, de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă un nou accident rutier. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, avea permisul de conducere suspendat şi a fugit de la locul accidentului.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, Noajă a lovit cu autoturismul pe care îl conducea o maşină parcată, după care a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit un cap de pod, răsturnându-se. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.50, în oraşul Potcoava.
„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și din primele verificări au stabilit faptul că un autoturism, care ar fi fost staționat regulamentar, a fost acroșat pe partea laterală stânga de către un alt autoturism care și-a continuat drumul. La aproximativ 400 metri, conducătorul celui de-al doilea auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat. Conducătorul auto a părăsit locul faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Poliţiştii l-au identificat, ulterior, pe şofer, constatând că acesta are permisul de conducere suspendat. El este cercetat în stare de libertate.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiștiii Poliției orașului Potcoava a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Slatina, care ar fi provocat evenimentul rutier din noaptea de 13 septembrie. Tânărul avea permisul de conducere reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați”, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.
Ioan Bogdan Noajă nu se află la primul accident de acest fel, În anul 2018, el a lovit un autoturism parcat și a fugit, în oraşul Slatina.
La verificarea autoturismului de către poliţişti, au fost găsite droguri.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, condamnarea lui Ioan Bogdan Noajă la doar un an şi opt luni de închisoare. Cu toate acestea, inculpatul nu va face nicio zi de închisoare deoarece, în urma deducerii pedepsei pe perioada arestului la domiciliu.
Decizia magistraţilor craioveni este definitivă.
Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”, potrivit gazetanoua.ro