Becali s-a resemnat și renunță la „Steaua”

Finanțatorul echipei „roș-albastre” caută deja soluții, după ce a pierdut procesul cu CSA Steaua, la Curtea de Apel. Este foarte probabil ca, în sezonul viitor, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf să se numească Star București

Gigi Becali pare tot mai convins că va fi forțat să renunțe la numele Steaua. Finanțatorul „roșalbaștrilor” este somat de Florin Talpan, juristul CSA Steaua, să respecte hotărârea Curții de Apel, conform căreia numele consacrat - „Steaua București” - nu mai poate fi folosit.

Se așteaptă motivarea deciziei

Deocamdată, evenimentele stagnează. Mai întâi, latifundiarul din Pipera așteaptă publicarea motivării sentinței, apoi va lua o decizie. O schimbare a numelui nu va avea loc în acest sezon, ci, foarte probabil, în stagiunea 2017-2018.

„Acea hotărâre întâi trebuie motivată, iar apoi mai sunt 30 de zile. Deci mai durează 3-4 luni de zile până când va fi pusă în aplicare. Apoi, UEFA nu are ce să spună, că şi după ce se pune în aplicare se schimbă numele şi gata. N-o să mai fie Steaua, o să fie Star”, a anunțat Gigi Becali la sport.ro. Inițial s-a vorbit despre posibilitatea finanțatorului de a face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar Talpan a anunțat că decizia Curții de Apel este definitivă.

„Este o hotărâre definitivă şi executorie care trebuie şi poate fi pusă în aplicare. Sentinţele definitive pot fi atacate cu o cale extraordinară de atac, printre care şi recursul, doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Recursul este o cale de atac ce nu suspendă executarea sentinţei definitive şi executorie pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti”, a spus Talpan.

Amenințat cu un alt proces

Juristul CSA Steaua îl amenință pe Becali cu executarea silită, în cazul în care omul de afaceri nu se va conforma. Alfel, patronul Stelei a intrat în conflict și cu Astra Giurgiu. Oficialii campioanei amenință că îl dau în judecată pe Becali, pentru că l-a contactat pe Junior Morais, aflat în ultimele șase luni de contract.

Adi Popa a refuzat mărirea de salariu

Adi Popa (foto), unul dintre jucătorii de bazi ai Stelei, în ultimii ani, se va despărți la vară de gruparea „roș-albastră”. Mijlocașul a intrat în ultimele șase luni de contract și poate negocia cu o altă formație. Gigi Becali i-a propus lui Popa o mărire a salariului, de la 150.000 de euro anual, la 170.000 de euro, dar a fost refuzat. „Aș vrea să încerc și altă experiență. Îmi caut un club în străinătate”, i-a transmis fotbalistul lui Becali. Internaționalul român se va despărți în condiții amiabile de Steaua, mai ales că finanțatorul consideră că elevul lui Reghecampf și-a făcut datoria la club, începând din 2012, atunci când a fost transferat de la Chiajna.