Becali îl aruncă pe Duckadam în lupta pentru Arad

Cristian Dimitrie Stragea (PNL), Petru Nicolae Ioţcu (PD-L) şi Florin Remeţan (PSD) vor şefia judeţului care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare fără precedent, iar alte investiţii bat la uşă. Un candidat vedetă, chiar dacă are puţine şanse, este eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam, preşedintele PNG-CD Arad.

Bugetul Consiliului Judeţean Arad pentru 2008 este de 141milioane lei.

Consilierul lui Tăriceanu

Liberalul Cristian Stragea este cunoscut ca un vechi activist de partid. De la simplu membru PNL a trecut pe la şefia organizaţiei de tineret, iar din 2006 este preşedintele PNL Arad. Cariera sa politică a fost legată adesea de cel care controlează PNL Arad încă de la înfiinţare, actualul secretar general al Camerei Deputaţilor, fostul deputat Titu Gheorghiof. Cristian Stragea a fost şi prefect al judeţului Arad, funcţie pe care a părăsit-o pentru a putea candida la şefia partidului.

Odată ales preşedinte peste liberalii arădeni, Cristian Stragea a fost ales şi de conducerea PNL centrală pentru a fi consilier de stat la cancelaria primului ministru , pozitie la care a renuntat pentru a candida. Cu sau fără politică, Stragea rămâne un om cunoscut în judeţ, fiind înainte de orice, medic, lucrând mult timp ca medic la ţară.

Apropiat de finul lui Băsescu

Nicolae Ioţcu, considerat drept omul trei în PD-L Arad, după preşedintele filialei judeţene Gheorghe Seculici şi preşedinte executiv, Gheorghe Falcă, a fost candidatul-surpriză. Iniţial, oficialii PD-L Arad îl dădeau ca sigur candidat pe fostul vicepremier Gheorghe Seculici. Senatorul Nicolae Petru Ioţcu a fost o prezenţă mai discretă în politica locală înainte de alegerile din 2004. A preferat să stea în domeniul afacerilor, conducând două dintre cele mai mari firme de transport intern şi internaţional de persoane din Arad. De când se ocupă serios de politică, a avut o ascensiune fulminantă la Bucureşti.

El este unul dintre membri PD cu cea mai spectaculoasă ascensiune. Gurile rele spun că ascensiunea sa se datorează prieteniei cu primarul de Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă nu este preşedintele PD-L Arad, ci preşedinte executiv, Falcă are cea mai mare influenţă în PD-L Arad, aşa că propunerile sale pentru nominalizarea unor candidaţi, printre care s-a aflat şi Nicolae Ioţcu, au fost susţinute de organizaţie. Ioţcu a fost ales consilier judeţean în 2004, iar ulterior a fost ales şi senator. În Parlament a urcat în ierarhia PD cu „viteza luminii”, ajungând să fie liderul grupului PD-L din Senat. În perioada mandatului de senator a străbătut judeţul, unde este cunoscut, fieful lui fiind Valea Mureşului, zona în care s-a născut.

Suprefectul suspendat

Florin Remeţan este un politician cu state vechi, foarte cunoscut în Arad. Este singurul candidat care nu s-a ferit să-şi treacă în CV faptul că a fost membru PCR. Apoi a continuat cariera politică socialistă până când a ajuns în PSD. În prezent este preşedintele PSD Arad. În campania electorală din 2004, Remeţan a fost implicat într-un scandal electorat. El a fost suspendat din funcţia de subprefect după ce a fost reclamat, iar Biroul Judeţean Elctoral a confirmat, că de pe poziţia de subprefect a fost prezent în campania electorală a candidatului PSD de la Săvârşin, cu toate că legea îi interzicea acest lucru. Remeţan a fost reclamant la BEJ de unul dintre actualii săi contracandidaţi, Nicolae Ioţcu, candidatul PD-L.

Candidatul-vedetă

Un candidat vedetă, chiar dacă are puţine şanse, este eroul de la Sevillia, Helmuth Duckadam, preşedintele PNG-CD Arad. Cu o experienţă politică fragilă, Helmuth Duckadam a reprezentat partidului lui Gigi Becali şi la alegerile locale din 2004. Atunci a obţinut în jur de 3 % după primele 3 luni de funcţionare ale PNG-CD Arad. Duckadam a avut surpriza neplăcută să afle că, la euroalegeri, au existat comune unde nici măcar poprii candidaţi nu au votat cu partidul. Dukadam a fost ales, în 1986, cel mai bun fotbalist al României. În acelaşi an a avut cea mai bună clasare a unui fotbalist român în revista „France Football“.

Aradul, în plină dezvoltare

Prioritatea actualei administraţii judeţene, condusă de democratul Iosif Matula, a fost infrastructura. La capitolul reuşite, se poate vorbi despre reabilitarea podurilor din judeţ. Cel mai renumit este podul de la Săvârşin, investiţie în valoare de 2.524.288 lei, care leagă Banatul de Ardeal. Alte poduri reparate sunt la Bocsig, la Seleuş şi Podul de la Conop.

În această perioadă s-a modernizat staţiunea Moneasa, care va du cela dezvoltarea potenţialului turistic din zonă, într-un proiect ce ajunge la 4,1milioane euro. Alte investiţii majore au fost reabilitarea completă a Spitalul de la Mocrea şi Unitatea Medico Socială de la Ghioroc. Deloc lipsit de importanţă este relansarea economică a aeroportului din Arad. Dacă acum câţiva ani nu erau deloc curse, astăzi avioanele pleacă şi sosesc la Arad din curse interne Arad-Bucureşti şi curse externe Barcelona, Antalia, Verona, Sttugart, Valencia şi Milano.

În ultimii patru ani s-au reabilitat 735 kilometri de drum asfaltat în judeţul Arad, din totalul de 1.087 km. Colaborările transfrontaliere cu judeţe din Ungaria s-au axat pe activităţi culturale şi repararea unor drumuri cu fianţare europeană.

PETRU NICOLAE IOŢCU

Vârstă: 41 de ani Familie: căsătorit, un copil

Profesie şi studii: economist, Facultatea de Management Turistic şi Comercial, Timişoara, Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti

Apartenenţa politică: PD, PDL

Avere: venituri din indemnizaţia de senator, 52.307 lei pe an şi veniturile din salariul soţiei, 12.756 de lei pe an

Puncte tari: ascensiunea fulminantă la Bucureşti, în structurile centrale ale PDL, în mai puţin de un an de zile

Puncte slabe: notorietate mai scăzută în judeţ, în urma concentrării activităţii din Capitală

CRISTIAN DIMITRIE STRAGEA

Vârstă: 39 de ani

Familie: căsătorit, un copil

Profesie şi studii: medic, Universitatea de ştiinţe Medicale şi Farmacie Timişoara, specializări în administraţie SNSPA; specializare Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti

Apartenenţa politică: PNL

Avere: venituri în valoare de 54.296 de lei din salariul de consilier de stat şi ca medic de familie, salariul soţiei, în valoare de 19.037 de lei. A luat un credit de 21.600 de lei, scadent în 2011

Puncte tari: imagine bună şi neimplicat în scandaluri

Puncte slabe: nu a reuşit să se impună ca un lider autentic în filiala PNL Arad

HELMUTH DUCKADAM

Vârstă: 49 de ani

Familie: recăsătorit, doi copii din prima căsătorie; al treilea copil se va naşte în septembrie 2008

Profesie şi studii: subinginer, Academia Militară Bucureşti; portar la Steaua Bucureşti. Momentul culminant al carierei sportive a fost în 1986, când Steaua Bucureşti a cucerit titlul Ligii „Cupei Campionilor Europeni“; Duckadam a apărat patru penalty-uri în finala cu FC Barcelona. A fost şi poliţist de frontieră

Apartenenţă politică: PUR, PNG-CD

Avere: casă la Semlac

Puncte tari: celebru, neimplicat în scandaluri

Puncte slabe: lipsă de experienţă în administraţia publică