Bebeluşa, şefă la „Vedete-n figuri“

PROVOCARE. Oana Ioniţă de la „Cronica cârcotaşilor“ a devenit moderatorul unui show de divertisment.

Chiar dacă a acceptat provocarea de a fi prezentatoarea unei noi emisiuni de la Prima TV, alături de Dan Finţescu, Oana Ioniţă subliniază faptul că nu va renunţa la rolul de Bebeluşă de la „Cronicuţă“. „Mă simt foarte legată de echipă şi de Delia, dansăm împreună de mulţi ani şi am trecut prin multe. Cu siguranţă voi continua colaborarea cu echipa de la «Cronică», pentru că sunt nişte oameni extraordinari, inventivi. Ei sunt familia mea“.

„Vedete-n figuri“ este un un show în care diverse celebrităţi trebuie să treacă mai multe probe amuzante, printre care şi confruntarea cu un zid de polistiren, care le aruncă în apă în cazul în care nu se pot încadra într-o figură decupată în panou. „Senzaţia pe care o simţi, când acel perete din polistiren se apropie, este una de siguranţă că vei trece, iar cu cât vezi că peretele se apropie, începi să-ţi pierzi încrederea. Am fost curioasă să încerc pe pielea mea acea senzaţie şi credeţi-mă că nici nu-ţi dai seama când te trezeşti în apă. Şi vedetele invitate sunt de multe ori surprinse că au căzut în piscină. Atunci toată lumea devine curioasă să vadă reluările, iar acela este momentul de maxim amuzament“, povesteşte Oana despre cea mai nouă propunere în materie de divertisment de la Prima TV.

PROGRAMUL MEU

„Până să încep să moderez «Vedete-n figuri», nu prea mă uitam la TV, pentru că unele show-uri mi se păreau o pierdere de timp. Acum îmi dau seama că din orice înveţi. O simpatizez pe Mihaela Rădulescu şi, chiar dacă «Cronicuţa» îl are-n colimator, îl urmăresc şi pe Mircea Badea, care este un personaj imprevizibil şi iese cu umor din situaţiile pe care le creează“, spune Oana Ioniţă.