Bebeluș din Tulcea, bolnav de rujeolă, decedat la Constanța pe fondul unor complicații respiratorii severe

Un copil de 9 luni, din Tulcea, a murit la Spitalul Județean de Urgență Constanța din cauza unei bronhopneumonii severe, având și rujeolă. Bebelușul contactase boala contagioasă la Spitalul de Boli Infecțioase, din Constanța, unde fusese internat la jumătatea lunii mai.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Constanța, Cătălin Grasa, în intervalul 15-21 mai, în secția de Pediatrie a fost internat un minor de 9 luni, din Tulcea, pentru o afecțiune respiratorie, bronșiolită. În aceeași zi a fost internat, în același salon, un sugar tot cu patologie respiratorie dar la care, pe 17 mai, a debutat o erupție sugestivă de rujeolă. În urma acesteia pacientul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase unde, ulterior, a fost confirmat diagnosticul de rujeolă.

Pe 29 mai, minorul din Tulcea a fost internat, din nou, în secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, fiind trimis fiind de la Spitalul de Boli Infecțioase. În urma examenului clinic și al radiografiei, medicii de la Județean au stabilit diagnosticul de  insuficiență respiratorie severă, bronhopneumonie și rujeolă în evoluție. Copilul contactase rujeola de la micul pacient cu care fusese internat la Spitalul de Boli Infecțioase, însă în cazul amândurora, boala era în perioada de incubație, fără erupții cutanate.  

Cât a stat acasă la Tulcea, pe fondul unei imunități scăzute, problemele respiratorii ale bebelușului s-au agravat, părinții fiind astfel nevoiți să îl aducă din nou la Constanța. “Pacientul a fost intubat, ventilat, monitorizat și tratat medicamentos însă, din nefericire și în ciuda eforturilor depuse de către medici, a decedat pe 13 iunie,din cauza  bronhopneumoniei severe, nu a rujeolei”, a explicat doctorul Cătălin Grasa.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța face mențiunea că pacienții cu rujeolă în formă gravă (și cu alte boli asociate) sunt direcționați către spitalul județean Constanța deoarece este singura unitate spitalicească, la nivelul regiunii Dobrogea, care asigură terapia intensivă complexă. Constanța nu are spital de pediatrie iar Spitalul de Boli Infecțioase Constanța nu are secție de terapie Intensivă. Conform procedurilor, în Spitalul Județean Constanța pacienții cu boli infecțioase sunt izolați, respectându-se toate normele legale în vigoare. Copilul decedat provenind dintr-o familie săracă, mai multe mame apelează pe o rețea de socializare la strângerea de bani pentru înmormântare.