O fetiţă de numai două luni a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Arad, fiind mai slabă decât la naştere. Șansa ei de a supraviețui a fost o pneumonie.
Copilașul care ar fi trebuit să cântărească în jur de patru kilograme, are acum doar două kilograme şi jumătate, cu 100 de grame mai puţin decât avea când s-a născut. O pneumonie a salvat-o, paradoxal, pe cea mică din ghearele morţii. Potrivit organelor de cercetare, mama fetiţei a dus-o pe aceasta la medicul de familie deoarece micuţa tuşea foarte rău. Doctorul a anunţat imediat Protecţia Copilului şi Poliţia, dându-şi seama că este vorba despre o malnutriţie. Cea mică a fost dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean Arad, unde medicii şi asistentele au decretat că pneumonia micuţei, care se va trata în aproximativ şapte zile, i-a salvat viaţa.
Pusă în situaţia de a da explicații, mama fetiţei spune că cea mică nu vroia nicicum să mănânce. Medicii o contrazic însă, şi spun că de când a ajuns la spital, fetiţa se hrăneşte foarte bine. Poliţia şi Protecţia Copilului vor demara o anchetă pentru a vedea dacă mama a avut sau nu grijă de cea mică. Femeia mai are acasă un copil de doi ani şi, dacă se va demonstra că nu are grijă de ei, probabil că ambii copii vor ajunge în grija statului.
Sursa: