Beatrice Rancea dansează la 50 de ani: Nu o fac pentru bani

Directoare a Operei Naţionale din Iaşi şi jurat la "Dansez pentru tine", artista a povestit de ce s-a apucat de balet după 20 de ani de pauză.

De câte ori este întrebată despre începuturile pe scenă, Beatrice Rancea îşi aminteşte de orele de muncă şi primele spectacole, dar şi despre tragedia ce-a determinat-o să renunţe. "În momentul în care eu mi-am rupt genunchiul prima dată pe scenă, nu închiseseră bine trapa la scenă, şi la o turaţie, la o piruetă, mi-a intrat laba piciorului şi tot genunchiul şi-a facut mai departe rotaţia. Primul gând a fost să nu cad în scenă pentru că e groaznic când cade un interpret în scenă. Dirijorul nu ştia ce să mai facă, dacă să dirijeze sau să oprească orchestra, regizorul de culise nu ştia ce să facă, dacă să închidă cortina sau nu. Am ieşit pe picioare, cât de cât, în culise şi am căzut acolo. Atunci m-a durut, niciun coleg de-al meu nu a vrut să dea declaraţie, cum se făcea pe vremea aceea, că a fost accident de muncă.

Nimeni n-a vrut să recunoască că eu mi-am rupt piciorul pe scenă. Pur şi simplu. Am întâlnit cu regret oameni care fac rău numai ca să facă rău...cum zice Camus: răutatea dezinteresată este cea mai periculoasă.... În operă trăieşti altfel, şi ăsta e motivul pentru care nu mi-am dorit din 90, când am renunţat la ea să revin pentru că e o lume extrem de strictă, e o lume specială. Şi da, e o lume tristă...am avut colegă de cabină, colegă de clasă, colegi în operă care s-au sinucis în momentul în care au fost pensionaţi. Ţi se pare că nu mai rămâne nimic şi la 40 de ani e foarte greu să rămâi acasă, să nu mai însemni nimic, indiferent dacă ai dansat ca solist sau ca ansamblu. Da, într-adevăr, e o lume trista .. Şi cu toate astea, dacă nu aveam un final atât de brusc, de total, niciodată nu aş fi renunţat la dans, pentru că dansul era viaţa mea", sună mărturia zguduitoare a uneia dintre cele mai cunoscute balerine de la noi.

Personaj cunoscut şi controversat al lumii artistice, Beatrice Rancea va fi sâmbătă, de la ora 20.10, la "Conversaţii esenţiale" de la Digi 24, într-o discţie cu Iuliana Ciugulea.  După ce a renunţat la balet, a urmat regia de teatru, iar celebra întâlnire cu Andrei Şerban i-a schimbat viaţa. S-a întors la Operă ca director al Operei Naţionale din Iaşi. Şi-a propus să facă spectacole mari, să aducă nume mari ale genului. Dar nu a putut să stea departe de scenă, dansează din nou şi o face gratuit.

"Dacă îmi spunea cineva că la 50 de ani încă o să dansez... Doamne fereşte, la 30 am terminat cu dansul, stop. Am primit invitaţii să fiu pe scenă, dar am refuzat complet şi uite că acum am avut 4 spectacole în repertoriu pe care n-a avut cine să le danseze, pentru că ar fi trebuit să aduc balerini din Bucureşti sau din altă parte. Şi nici nu puteam să nu onorez două invitaţii ale unei mari coregrafe. Sigur că mi-a fost greu să ies pe scenă. În primul rând a trebuit să slăbesc 9 kg în mai puţin de o lună. Nu te poţi prezenta oricum în faţa publicului.

Acum mărturisesc că iar trebuie să slăbesc, să pot dansa peste o lună. Din păcate, eu în momentele foarte tensionate, fac bulimie de stres. Acum n-am mâncat de ieri, de alaltăieri, dar într-o noapte pot să mă îngraş 3 kg pentru că mănânc toată noaptea de stres. ...Nu dansez pentru mine şi nu dansez pentru bani. Noi ca manageri se ştie, nu avem voie să ne plătim, deci eu dansez pe gratis. Dar mă simt foarte bine, nu mă plâng", a mărturisit Beatrice Rancea.