BCR a primit un plafon de fonduri de 490 milioane lei pentru Prima Casă şi estimează că va acorda peste 7.500 de noi împrumuturi prin acest program, potrivit unui comunicat al băncii.
„Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat şi vom avea nevoie de plafon suplimentar spre sfârşitul anului", a declarat într-un comunicat Ioana Mihai, Şef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.
Prin Prima Casă 6, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite, iar de la începutul programului şi până în prezent circa 38.000 de împrumuturi, în valoare de peste 6,3 miliarde lei.
„Evoluţia vânzărilor de credite ipotecare în 2014 a arătat o creştere a creditului ipotecar standard, ce a egalat vânzările prin programul Prima Casă, dar la finalul plafonului alocat Programului, evoluţiile au indicat vânzări mai puternice pe Prima Casă. Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri", se mai arată în comunicat.
Rata la un credit Prima Casă este calculată în funcţie de indicele Robor la 3 luni + 2,3 marjă pentru clienţii care primesc salariul într-un cont BCR.
Pentru un credit în valoare totală de 160.000 lei, pe 30 de ani, dobânda variabilă este de 3,8% (Robor 3 luni + 2,3%), rata lunară este de 746 lei, iar valoarea totală plătibilă de 275.536 lei.