BCE: Statele sunt cele care trebuie să salveze băncile cu probleme

Este de competenţa guvernelor naţionale, şi nu a Băncii Centrale Europene, să salveze băncile care se confruntă cu probleme, a spus Ewald Nowotny, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Întrebat de jurnalişti cum comentează problemele cu care se confruntă sectorul bancar din Spania, Ewald Nowotny a afirmat că, din păcate, a crescut numărul ţărilor care se confruntă cu probleme.

"Acesta nu afectează activitatea BCE, dar trebuie să fim conştienţi că salvarea băncilor reprezintă responsabilitatea guvernelor naţionale. Rolul BCE este la nivelul lichidităţilor şi nu al solvabilităţii", a explicat oficialul BCE, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că primul obiectiv este menţinerea Greciei în zona euro, dar aceasta este o problemă a poporului elen şi a guvernului.

De asemenea, Nowotny, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, a declarat că nu există discuţii privind momentul în care BCE va reîncepe achiziţionarea obligaţiunilor guvernamentale sau va acorda alte împrumuturi pe termen lung băncilor din zona euro.

Costurile de creditare pe termen mediu ale Spaniei au crescut săptămâna trecută chiar dacă Ministerul de Finanţe a reuşit să vândă toate emisiunile de obligaţiuni, în valoare de 2,494 miliarde de euro (3,173 miliarde de dolari), ceea ce arată sporirea temerilor pieţelor privind gestionarea datoriei ţării. Spania a trebuit să plătească randamente între 4,375% şi 5,106% pentru obligaţiuni cu scadenţa în 2015 şi 2016, după ce la precedenta emisiune randamentele au fost între 2,89% şi 4,03%, a anunţat Banca Centrală a Spaniei.

Premierul Mariano Rajoy a cerut Băncii Centrale Europene să achiziţioneze obligaţiuni guvernamentale spaniole pentru a lansa un mesaj de linişte pe pieţe. Prea spaniolă a informat că, pe fondul creşterii primei de risc spaniole, care a ajuns la 500 de puncte, premierul Rajoy critică faptul că BCE este gata să intervină numai când un stat ajunge pe marginea prăpastiei.