DECIZIE. Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, ieri, să menţină dobânda de politică monetară la 2%, după mai multe reduceri consecutive în ultimele patru luni, care au diminuat dobânda-cheie cu 2,25 puncte procentuale, transmite Reuters.
La şedinţa de politică monetară din ianuarie, instituţia financiară a redus dobânda cu 0,5 puncte procentuale, la 2%, cel mai scăzut nivel de la introducerea euro, care a mai fost atins cu patru ani în urmă. Analiştii anticipează că, în martie, banca centrală a zonei euro va diminua dobânda cu 0,5 puncte procentuale, la 1,5%.