Baze militare rusesti in Republica Moldova

Conform presedintele Consiliului rus pentru Politica Externa si Securitate: "Moldova a acceptat prezenta unor baze militare ruse pe teritoriul sau".

Moscova si Chisinaul au ajuns la un acord de principiu pentru solutionarea crizei transnistrene prin federalizarea Republicii Moldova, acordarea unui statut privilegiat Transnistriei si mentinerea bazelor rusesti, dezvaluie un oficial rus citat de editia on-line a cotidianului moldovean „Flux”. „Ofensiva Rusiei este incontestabila”, spune Dan Dungaciu, specialist in problemele Republicii Moldova, fost secretar de stat in MAE.

Ofensiva Rusiei

„Planuri de impanzire a Europei si a Asiei Centrale cu conducte de petrol si gaze; declaratiile fara perdea diplomatica ale presedintelui Putin la adresa Marii Britanii care, dupa cererea de extradare a lui Alexander Litvinenko, a fost gratulata de noul tar cu apelative greu de suportat, pana mai ieri; provocarea aviatica a Marii Britanii si a Norvegiei de catre bombardierele rusesti la Polul Nord si Alaska; tentativele de contrabalansare a NATO prin Organizatia de cooperare de la Shanghai ilustrata de masiva mobilizare de forte de la „Misiunea pentru pace 2007”, organizata in regiunea Ural; catalogarea drept „amenintare globala” a bazelor americane din Romania si Bulgaria; suspendarea pe 150 de zile din Tratatul FACE a Rusiei; propunerea-replica a presedintelui Putin de suspendare din partea SUA a constructiei unei baze de interceptare si a unui sistem de radar, oferind in schimb statia radar de tipul Voronej (inca in constructie) si un centru de monitorizare de la Moscova; recentele initiative diplomatice si nu numai in Orientul Mijlociu; anuntul Amiralului Vladimir Masori de reluare a constructiei de portavioane si confectionarea a sase asemenea utilaje in intervalul 2015-2027 - trei in Pacific si trei in Atlantic; intentia de a stabili o prezenta navala permanenta la Marea Mediterana; anuntul aceluiasi lider militar de a extinde flota, capabilitatile si misiunile Flotei Ruse la Marea Neagra, deopotriva la Sevastopol si Novorossiysk. Si lista ar putea continua”, spune Dan Dungaciu.

Rusii vor o Moldova federala si o Transnistrie autonoma

Intr-un interviu acordat publicatiei moscovite „Komsomolskaia Pravda”, Serghei Karaganov, presedintele Consiliului rus pentru Politica Externa si Securitate, o structura consultativa subordonata presedintelui Vladimir, plaseaza criza transnistreana alaturi de cea din regiunea georgiana Abhazia, in contextul relatiilor dificile dintre Rusia si Statele Unite.

„Integritatea teritoriala a Republicii Moldova ar putea fi restabilita doar tinand cont de interesele geopolitice ale Rusiei in sud-estul Europei. Moscova a ajuns deja la un acord de principiu cu Moldova in problema crizei transnistrene”, sustine Karaganov. Potrivit planului, Transnistria va avea un statut special - autonomie extinsa - in cadrul unui stat federal Republica Moldova.

„Trupele ruse vor ramane in Transnistria in cadrul unor baze militare permanente, al caror statut va fi legalizat de Parlamentul de la Chisinau”, explica oficialul rus. „Singurul impediment in calea aplicarii planului este pozitia dura a Uniunii Europene si a Statelor Unite, care incearca sa limiteze influenta Rusiei in R. Moldova”, subliniaza Karaganov.

„Atat Uniunea Europeana, cat si Statele Unite perturba procesul de negocieri in problema transnistreana pentru ca nu doresc un scenariu stabilit de Rusia. In privinta Abhaziei, consideram ca aceasta problema este deja rezolvata. Abhazia, ca si Transnistria intr-o masura oarecare, este deja un stat independent, cu institutii proprii, cu un sistem judecatoresc bine conturat, cu o structura mentala pliata pe realitatile rusesti. Prin urmare, nu exista nicio sansa ca Abhazia sa redevina parte integranta a Georgiei”, concluzioneaza Karaganov.

Americanii au venit in control

Potrivit cotidianului „The Tiraspol Times”, Ministerul de Aparare din Moldova a confirmat vineri o crestere a colaborarii militare dintre Moldova si Statele Unite. Informatia vine dupa vizita de doua zile efectuata de Maiorul General american William Ingram, sosit pentru a inspecta bazele militare din Moldova.

„Imediat dupa terminarea vizitei de doua zile a liderului militar american, Ministerul de Aparare din Moldova a reconfirmat angajamentul de a intari colaborarea cu Statele Unite”, scrie „The Tiraspol Times”. Cotidianul mentioneaza si faptul ca in cadrul unei intalniri intre ministrul apararii, Vitalie Vrabie, si comandantul Garzilor Nationale din Carolina de Nord, Maiorul William Ingram, Vrabie a laudat apropiata colaborare a tarii sale cu Statele Unite. Potrivit ministrului moldovean al apararii, „aceasta colaborare faciliteaza procesul reformelor militare din Moldova”.

Batalia pentru Moldova

Batalia pentru Moldova este insa foarte importanta din punct de vedere geopolitic, spune Dungaciu: „Aici este in realitate cheia bataliei la care asistam”. „Confuzia si deruta in randul tarilor din „zona gri” - Ucraina si Republica Moldova, in special - a caror combustie portocalie pare pe sfarsite.

In aceste conditii, preluarea lor de catre „fratele mai mare de la Rasarit” prin conexii economice, politice, sociale pare numai o chestiune de timp. In acest sens, sintagma „doua limbi, acelasi popor” utilizata de deputati din Duma pentru a caracteriza relatia  Federatiei Ruse cu Ucraina nu mai este doar o bizarerie, caci capata alura unui proiect politic, chiar daca nu oficial. La fel, livrarea Republicii Moldova Federatiei Ruse, concretizata in cedari economice masive si acceptarea federalizarii, indiferent cum se va numi ea, iarasi nu mai este doar o ipoteza”, spune sociologul.

REACTII

„Voronin nu a fost imputernicit sa poarte negocieri”

> Agentia BASA-press a prezentat reactiile politicienilor de la Chisinau. „Nu cred ca presedintele Vladimir Voronin a fost imputernicit de cineva sa poarte negocieri”, a declarat deputatul Leonid Bujor, membru al Aliantei Moldova Noastra.

>  „Vladimir Voronin a dat asigurari de mai multe ori ca nu exista un astfel de document. De aici tragem concluzia fie ca domnul Karaganov induce in eroare cititorii ziarului „Komsomoliskaia Pravda”, fie ca Voronin induce in eroare cetatenii Republicii Moldova”, comenteaza editorialistul „Flux”, Sergiu Praporsciuc.

> „Nu vedem motive de ingrijorare. Domnul Karaganov nu este demnitar, el face parte din sectorul asociativ, deci nu are imputernicirea sa faca asemenea declaratii”, a replicat Dumitru Diacov, presedintele Partidului Democrat.

>  „Karaganov dezvaluie planurile Moscovei si ale Chisinaului. Prin gura lui vorbeste administratia de la Kremlin, inclusiv presedintele Vladimir Putin”, crede Vlad Cubreacov, presedintele grupului parlamentar PPCD.

> „Declaratiile de acest fel apar in momente de sovaiala si incertitudine politica. Domnul Karaganov stie mai multe despre planurile de transformare a regimului politic din Republica Moldova”, constata analistul politic Igor Munteanu.