Bawab a învăţat fotbal la Real şi la Barça

LIGA EUROPA. Iordanianul care a marcat golul vieţii în partida FSV Mainz -Gaz Metan, scor 1-1, a trecut, în perioada junioratului, pe la "granzii" Spaniei.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a izbutit cel mai important rezultat din istoria clubului joi seară, în deplasare, cu nemţii de la FSV Mainz 05, scor 1-1. Meciul a contat pentru prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Returul este programat pe 4 august, la Mediaş, iar elevilor lui Cristi Pustai le ajunge şi o remiză "albă" pentru o calificare nesperată în play-off.

Eroul ardelenilor a fost internaţionalul iordanian Thaer Bawab. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a marcat golul carierei cu un şut puternic din careu. Bawab este iordanian de origine, dar s-a născut şi a trăit în Spania. Thaer a trecut, în perioada junioratului, pe la celebrele Real Madrid şi FC Barcelona, dar apoi, până să ajungă în România, a jucat doar la amatori.

Mureşenii l-au dat afară fiindcă era prea tehnic!

Bawab a ajuns în România în vara anului trecut şi a rămas la Gloria Bistriţa după ce a impresionat la un trial. Iordanianul a jucat sporadic la echipa lui Tata Jean. "De la Bistriţa a fost dat afară. Noi am vrut să-l luăm de atunci, dar el s-a dus întâi la FCM Târgu Mureş. Cei de acolo nu l-au oprit, spunând că e prea tehnic şi nu se încadrează în stilul lor de joc. L-am luat gratis. Thaer e musulman, dar nu e foarte habotnic, aşa cum e Jasmin Trtovac. Pe ăla am vrut să-l dăm afară fiindcă nu mânca nimic în timpul Ramadanului până nu apăreau stelele pe cer", l-a caracterizat Ioan Horoba, preşedintele celor de la Gaz Metan, pe eroul ardelenilor.

"La Mainz am sărbătorit moderat. Bucuria va fi deplină doar dacă ne calificăm", ne-a mai declarat oficialul medieşean.

ŞCOLIT

A terminat Facultatea de Farmaceutică

Fostul junior al lui Real Madrid este un fotbalist atipic. Thaer nu a neglijat şcoala şi a terminat Facultatea de Farmaceutică. Fotbalistul a urmat tradiţia de familie. Tatăl său, fost internaţional iordanian, face parte din staff-ul medical de la FC Barcelona.

Colegii de la Mediaş îl laudă că a prins repede limba română, pe care o vorbeşte mult mai bine decât alţi străini care sunt de mai mult timp în ţara noastră.

Fiindcă este musulman, Thaer nu consumă carne de porc şi nici băuturi alcoolice.

Chiar dacă s-a născut şi a crescut în Spania, Thaer Bawab a răspuns convocărilor de la echipa naţională a ţării de origine, Iordania, pentru care a evoluat în opt partide şi a marcat un gol.