Un basarabean venit în România în urmă cu 20 de ani a făcut din Casa de Vinuri Huşi cel mai cunoscut brand românesc pe piaţa vinurilor din China, promovandu-le ca fiind preferatele lui Ceauşescu.
Serghei Bunescu a trecut Prutul din Basarabia şi s-a stabilit la Huşi. Crescut într-o familie cu tradiţie în producerea vinurilor şi-a continuat pasiunea şi a creat Casa de Vinuri Huşi, care în scurt timp a devenit un brand cunoscut în ţară, dar şi peste hotare.
Crama are o colecţie impresionantă de vinuri vechi, de toate soiurile şi din toate podgoriile. În colecţie sunt peste 250.000 de sticle de vin, adunate de-a lungul timpului.
„Colecţia de vinuri este pentru mine o pasiune, un tezaur al companiei, dar şi al meu personal. Avem vinuri de Franţa, Spania, cel mai vechi este un vin italian din 1908. De asemenea din staţiunea Murfatlari avem vinuri româneşti vechi din 1946-1948, dar şi o colecţie de 10.000 de sticle de vinuri din 1960-1962. De asemenea, mai avem o colecţie de vinuri ale noastre de Huşi, sunt câteva mii de sticle în tezaurul nostru, medaliate la diferite consursuri”, a precizat Serghei Bunescu pentru MEDIAFAX
Din colecţia de vinuri nu lipsesc Zghihara de Huşi şi Busuioaca de Bohotin, licorile bahice preferate de Nicolae Ceauşescu, care se vând acum cu succes în China, dar şi în ţările europene.
„Zghihara de Huşi, vinul preferat al tovarăşului Ceauşescu a prins foarte bine pe piaţa din China, pentru că am asociat acest vin cu numele de Ceauşescu şi Mao Zedong. Chinezilor le plac poveştile adevărate, ne-am folosit de acest prilej şi am putut să vindem o cantitate impresionantă de vin. Le-a plăcut, este un vin sec, care fermentează fără zahăr, e must rezidual în el. Îl prefera Ceauşescu pentru că nu avea zahăr, el având diabet. E foarte sec şi foarte bun, îl beau chinezii, ruşii şi de la anul chiar şi americanii. Am livrat 700.000 de sticle în China, iar pentru anul următor avem comandă dublă”, a precizat Serghei Bunescu.
Casa de Vinuri Huşi are 20 de mărci de vinuri înregistrate şi exportă în 14 ţări, din Europa, dar şi în China. Linia de producţie a fost modernizată cu utilaje de ultimă generaţie, prin accesarea unor proiecte cu finanţare europeană. Astfel, sunt trei linii de îmbuteliere care produc 6000 sticle pe oră, diferite sortimente pentru export, dar şi pentru piaţa internă. Investiţia totală depăşeşte zece milioane de euro.