Coca-Cola este cea mai cunoscută băutură carbogazoasă din lume. Rețeta sa de preparare a fost obiectul a numeroase legende. Însă cocaina nu este o legendă, este purul adevăr.
Totul a început cu ingeniozitatea unui anume Angelo Mariani. În 1863, cu câteva decenii înainte de a fi inventată Coca-Cola, acest chimist parizian a remarcat că amestecul de cocaină și alcool în corp produce o altă substanță, cocaetilena. Efectele sale sunt similare cocainei, plus o stare de euforie.
Chimistul simte că a dat lovitura și începe să comercializeze noul produs. El lansează astfel vinul Mariani, un vin de Bordeaux în care sunt infuzate frunze de coca. Succesul său este imediat și celebritățile epocii se bat pe acest vin tonic, de la Jules Verne la Alexandre Dumas, trecând pe la Sir Arthur Conan Doyle, Emile Zola sau Papa Leon al XIII, explică The Atlantic.
Faima vinului Mariani traversează Atlanticul ajungând în Statele Unite, unde dr. John Stith Pemberton din Atlanta decide să se lanseze și el în afaceri cu băutura minune.
Așa se naște Pemberton’s French Wine, strămoșul Coca-Cola.