Bilanțul provizoriu al Executivului a stabilit că viiturile din sudul țării au luat viața unui argeșean, iar alți patru oameni sunt dispăruți. Viiturile s-au produs și în zone declarate sigure de Apele Române.
Un argeșean de 73 de ani și-a pierdut viața, iar alți patru oameni sunt dispăruți - doi din Teleorman și câte unul din Argeș și Vâlcea - în inundațiile din ultimele două zile înregistrate în județele din sudul României.
Aseară, la ora 18.00, bilanțul pagubelor era: peste 1.200 de sinistrați, 2.500 de case distruse sau afectate de furia apelor și sute de hectare calamitate în Vâlcea, Teleorman, Olt, Argeș și Gorj.
Nici rețeaua rutieră nu a scăpat de puhoaie. Au fost afectate șapte drumuri naționale, pe porțiuni ce însumează 1,5 km, 37 de drumuri judeţene pe o distanţă totală de 88,7 km şi 39 drumuri comunale, pe porţiuni totale de 239 km.
A sfârșit într-un loc „ferit” de furia apelor
„Ieșise cu căruța în sat când a fost luat de viitura care s-a abătut asupra localității Vedea. Nu a avut nicio șansă, a murit înecat”, ne-a explicat Elena Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș, condițiile în care a decedat victima inundațiilor.
Comuna argeșeană Vedea este, conform specialiștilor Administrației Apelor Române, ferită în totalitate de viituri. În hărțile de risc de inundații, care au costat 47 de milioane de euro, finalizate în acest an, reiese că nu s-a consemnat vreun pericol de potop pe o rază de câțiva zeci de km în jurul localității Vedea, acolo unde a murit bătrânul.
Potopul nu se oprește până pe 1 august
Undele de viituri au fost explicate de specialiștii de la Apele Române prin creșterea rapidă a debitelor râurilor din sudul României. Unele cursuri au crescut și de aproape 400 de ori.
Nici ploile nu se opresc până la începutul lunii august, așa că atenționarea de viitură este menținută până vineri dimineață. Potrivit avertizarii Cod Portocaliu, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj va ploua torențial și se vor acumula, local, cantități de apă de 40-50 de litri pe metru pătrat.