Mai multe triburi din Etiopia practică, încă, un ritual de-a dreptul șocant, prin care curmă viețile copiilor "mingi", considerați a fi blestemați și aducători de ghinion pentru întreaga comunitate, relatează Daily Mail.
Povestea dramatică a unei femei de 45 de ani, Buko Balguda, căreia bătrânii tribului i-au ucis 15 copii, dezvăluie latura absurdă și tragică a acestor credințe ancestrale, pe care guvernul din Etiopia încearcă din răsputeri să le curme. Cu toate acestea, copiii "blestemați" sunt uciși Zilnic, fie că sunt abandonați în sălbăticie, să fie mâncați de hiene, fie că sunt aruncați drept hrană crocodililor sau înfometați.
"Am pierdut 15 copii, șapte băieți și opt fete. În perioada aia, tradițiile și obiceiurile tribului erau drastice și pentru că nu le-am respectat, mi-au ucis copii", povestește Buko.
Problemele femeii au început după ce viitorul ei soț nu a participat la ceremonia rituală prin care băieții erau declarați bărbați și, în momentul căsătoriei, bătrânii tribului au decretat că micuții cuplului vor fi ilegitimi și uciși imediat după ce se vor naște.